Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avocaţi: Datele personale a peste 265.000 de sportivi din România intră sub protecţia noilor prevederi GDPR

avocati

Datele personale a peste 265.000 de sportivi din România intră, din 25 mai, sub protecţia noilor prevederi referitoare la protecţia datelor cu caracter personal (GDPR), iar cluburile sportive şi federaţiile riscă amenzi care le pot scoate din activitate, în contextul în care amenzile pot ajunge la 20 milioane de euro, a anunţat casa de avocatură Boboc & Asociaţii.

În mai puţin de o lună, regulamentul european 2016/679 privind protecţia datelor cu caracter personal (GDPR) va fi aplicabil unitar în România şi în celelalte state ale Uniunii Europene (UE).

”Începând din 25 mai 2018, GDPR se aplică în mod direct şi în activitatea cluburilor şi federaţiilor sportive din România. Din datele Ministerului Tineretului şi Sportului, la sfârşitul anului 2017, în România erau legitimaţi peste 265.000 de sportivi, la care se adaugă antrenori, manageri, angajaţi, voluntari, colaboratori sau fani”, se arată în comunicat.

Conform GDPR, datele referitoare la sănătatea unui sportiv sunt considerate date sensibile cu caracter personal, iar prelucrarea acestora necesită primirea unui consimţământ explicit din partea sportivului pentru unul sau mai multe scopuri specifice.

”Prin acelaşi regulament se introduce o protecţie specială asupra prelucrării datelor cu caracter personal ale copiilor, care nu mai poate fi realizată de către structurile sportive în absenţa consimţământului părinţilor. Şi relaţia cu fanii prin intermediul internetului şi a reţelelor de socializare intră sub incidenţa noilor prevederi în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal şi trebuie să fie conformă cu noul regulament GDPR”, se arată în comunicat, conform News.ro.

Casa de avocatură avertizează că, în situaţia în care structurile sportive nu se conformează normelor, acestea se expun atât la litigii civile cu persoanele afectate, cât şi la sancţiuni financiare din partea autorităţii de supraveghere care pot ajunge până la 20 de milioane de euro sau până la 4% din cifra de afaceri anuală aferentă exerciţiului financiar anterior.

“Regulamentul GDPR se aplică şi în cazul unui copil care joacă tenis la un club de juniori, şi al unui fotbalist pe care clubul din România doreşte să-l transfere în Premier League, şi al unui sportiv din lotul olimpic ale cărui date sensibile vor fi prelucrate în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ziua de 25 mai 2018 este cea în care GDPR schimbă regulile jocului pentru toate cluburile din România”, a declarat Ştefan Boboc, Partener, Boboc & Asociaţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.