Un consilier local independent şi Uniunea Salvaţi România (USR) au iniţiat două proiecte pentru interzicerea jocurilor de noroc în spaţii fizice, respectiv încetarea emiterii şi prelungirii autorizaţiilor de funcţionare pentru sălile cu aparate tip slot-machine în municipiul Buzău, demersul fiind asumat şi de către conducerea Partidul Social Democrat (PSD), care le doreşte scoase şi din comune.
Laurenţiu Stîlpeanu, consilier independent în cadrul Consiliului Local Municipal (CLM) Buzău, a anunţat iniţierea unui proiect de hotărâre care prevede încetarea emiterii şi prelungirii autorizaţiilor de funcţionare pentru sălile cu aparate tip slot-machine pe raza municipiului, cu aplicare progresivă, la expirarea autorizaţiilor existente.
"Nu este o măsură împotriva mediului de afaceri, ci o decizie responsabilă pentru protejarea tinerilor şi a familiilor, prevenirea dependenţei de jocuri de noroc, îmbunătăţirea climatului social din cartiere, reducerea impactului negativ asupra comunităţii. Proiectul respectă cadrul legal în vigoare şi nu afectează retroactiv autorizaţiile existente. Este o măsură administrativă aplicată pentru viitor, în interesul buzoienilor", a transmis consilierul Laurenţiu Stîlpeanu.
Un demers similar a fost început şi de către reprezentanţii USR în CLM Buzău. Consilierul Florin Drăgulin solicită interzicerea jocurilor de noroc în spaţii fizice pe teritoriul municipiului.
"Jocurile de noroc au un impact profund negativ asupra societăţii: distrug vieţi, ruinează familii, generează dependenţă şi împing persoane vulnerabile spre datorii şi marginalizare. În multe cartiere din Buzău, prezenţa sălilor de jocuri a devenit un factor de risc social, afectând în special tinerii şi familiile cu venituri reduse. Legea este de partea oamenilor. Acum rămâne să vedem dacă şi partidele din Consiliul Local sunt de partea buzoienilor. Proiectul pe care l-am depus este un test de responsabilitate pentru întreaga clasă politică locală. Buzăul are nevoie de un oraş mai sigur, mai sănătos şi mai demn, iar eliminarea păcănelelor din spaţiile fizice este un pas necesar în această direcţie", a precizat, prin intermediul unui comunicat, consilierul local al USR, Florin Drăgulin.
Anterior depunerii celor două proiecte, PSD a susţinut scoaterea jocurilor de noroc din interiorul oraşelor şi comunelor.
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, preciza pentru AGERPRES că jocurile de noroc sunt un drog, "nu au ce căuta în oraş" şi ar trebui desfiinţate, în timp ce preşedintele PSD Buzău, Romeo Lungu, a anunţat că a solicitat primarilor şi consilierilor locali din municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, dar şi din restul judeţului, să voteze hotărâri pentru eliminarea jocurilor de noroc din interiorul oraşelor şi comunelor.
"Jocurile de noroc au devenit o problemă serioasă pentru multe familii din judeţul Buzău. În spatele acestor activităţi sunt dependenţă, datorii şi situaţii care afectează stabilitatea familiilor şi viitorul copiilor. Efectele se văd în comunitate şi nu pot fi ignorate. Solicit primarilor şi consilierilor locali din municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, dar şi din restul judeţului, să iniţieze şi să voteze hotărâri pentru eliminarea jocurilor de noroc din interiorul oraşelor şi comunelor. Dacă operatorii doresc să îşi continue activitatea, o pot face în afara zonelor urbane, pe cheltuiala proprie, fără a afecta viaţa comunităţii. Voi susţine orice iniţiativă administrativă sau legislativă care are ca obiectiv limitarea sau eliminarea acestui fenomen din judeţul Buzău", a anunţat liderul organizaţiei judeţene a PSD Buzău, Romeo Lungu.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale prevede între altele consolidarea rolului autorităţilor locale în ceea ce priveşte autorizarea jocurilor de noroc. Potrivit documentului, consiliile locale vor stabili o taxă locală anuală, iar spaţiile destinate jocurilor de noroc vor trebui autorizate în baza politicilor locale. Totodată, consiliile locale pot decide prin hotărâre, dacă pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale se pot desfăşura activităţi de jocuri de noroc.





























Comentează