Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avocaţii lui Ratko Mladici avertizează, la procesul în apel împotriva 'Călăului din Blacani', cu privire la o posibilă 'negare a justiţiei'

genocid

Avocaţii fostului lider militar al sârbilor din Bosnia Ratko Mladici, al cărui proces în apel a început marţi în justiţia internaţională, la Haga, au apreciat că acesta ar putea fi victima unei ”negări a justiţiei” din cauza stării sănătăţii sale, relatează AFP, anunță news.ro.

Condamnat în primă instanţă la închisoare pe viaţă cu privire la rolul pe care l-a jucat în genocidul de la Srebreniţa, Ratko Mladici are probleme de sănătate şi cu memoria, au declarat avocaţii săi.

Prevăzute iniţial în martie, audierile au fost amânate prima oară după ce Mladici, în vârstă de 78 de ani, a fost operat la colon, iar a doua oară din cauza pandemiei covid-19.

Citește și: Viceprimarul Capitalei face acuzații la adresa Executivului: Deschiderea școlilor este crimă cu premeditare

El a apărut marţi, fragil, cu o mască de protecţie, pe care a scos-o ulterior, şi s-a plâns de faptul că îi este greu să urmărească lucrările tribunalului în audieri.

”Această audiere este nepotrivită şi-l supune riscului unei negări a justiţiei”, a apreciat, în declaraţiile sale preliminare, avocatul Dragan Ivetic.

”Eu nu sunt în măsură să obţin instrucţiuni corecte din partea sa şi nu sunt sigur că poate urmări în mod convenabil dezbaterile”, a adăugat el.

Contactat de AFP, fiul fostului conducător militar a declarat, la rândul său, că sănătatea tatălui său nu îi permite acestuia să se pregătească pentru audieri.

”El nu are energia necesară”, iar memoria sa îi poate juca fste, a declarat Darko Mladici, însă MTPI a apreciat că nu se îndeplinesc condiţiile unei noi amânări.

Supranumit ”Călăul din Balcani”, Mladici a fost condamnat în primă instanţă în 2017 de către Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugislavie la detenţie pe viaţă cu privire la genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii în legătură cu rolul pe care l-a jucat în Rîzboiul din Bosnia (1992-1995), soldat cu aproximativ 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de deplasaţi.

Citește și: Lovitură pentru o companie de pe piața de medicamente! Amendată cu peste 2 milioane de euro, pe timp de pandemie

Primele audieri în procesul său în apel - la care publicul nu are acces din cauza pandemiei noului coronavirus - se desfăşoară marţi şi miercuri la Mecanismul pentru Tribunalele Penale Internaţionale (MTPI), care a preluat lucrările TPI după închiderea acestuia.

Ratko Mladici are ocazia să ia cuvântul în persoană miercuri, timp de zece minute, la finalul audierii.

”PLIN DE ERORI”

El a fost condamnat în primă instanţă cu privire la rolul pe care l-a jucat în asediul oraşului Sarajevo şi genocidului de la Srebreniţa, în 1995, cel mai grav masacru comis pe teritoriul european de la al Doilea Război Mondial, unde peste 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani au fost uciţi de către forţe sârbe din Bosnia.

Apărarea şi acuzarea au făcut amândouă apel. În hotărârea sa, TPI l-a achitat pe Mladici de capătul de acuzaţie de genocid în mai multe alte oraşe, ceea ce a constituit esenţialul apelului făcut de procuror.

Avocatul apărării Dragan Ivetic consideră că prima hotărâre este ”plină de erori”, precum legăturile făcute între Mladici şi crime comise în 1991, înainte ca acesta să intre în ierarhia comandamentului militar.

Judecătorii s-au înşelat incluzând în proces presupuse atrocităţi comise de către subalterni ai lui Mladici, a declarat, la rândul său, Peta-Louise Baggott, o altă avocată a apărării.

Din cauza pandemiei, familiile victimelor nu se duc la Haga.

”Este prima oară când noi nu asistăm la un eveniment important care se desfăşoară la tribunalul de la Haga”, a declarat pentru AFP Munira Subasic, preşedinta Asociaţiei Mamelor de la Srebreniţa.

Cu toate acestea, Subasic nu doreşte altă amânare a procesului. MTPI ”nu trebuie să-şi piardă motivaţia să trebuie să-şi încheie misiunea”, consideră ea.

Citește și: Video Cumătrul lui Emi Pian face campanie pentru PNL! A trecut la amenințări fără precedent

”Noi sperăm ca Mladici să fie găsit vinovat de genocid pentru crimele pe care le-a comis şi în alte municpalităţi, nu doar pentru cele comise la Srebreniţa”, adaugă ea.

Ratko Mladici este unul dintre principalii lideri judecaţi de justiţia internaţională cu privire la crime comise în timpul războaielor din fosta Iugoslavie, în afară de fostul lider politic al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzici, şi de fostul preşedinte iugoslav Slobodan Miloşevici, care a murit în celulă la Haga, de o criză cardiacă, în 2006, înainte de încheierea procesului.

Karadzici, condamnat la 40 de ani de închisoare în prima instanţă, cu privire la genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii, a fost condamnat până la urmă, în apel, la închisoare pe viaţă, în 2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.