Avocatul lui Ion Iliescu, Andrei Georgescu, a declarat că acuzațiile aduse fostului președinte „țin de percepția fiecărei persoane” și a spus că, la ultima întâlnire din aprilie, Iliescu părea vizibil mai absent, potrivit Mediafax.
Avocatul a dezvăluit cum a decurs întâlnirea din luna aprilie cu fostul președinte.
„Ion Iliescu era mai absent în aprilie când ne-am întâlnit”, a declarat Andrei Georgescu la Antena 3 CNN.
El a comentat acuzațiile care i se aduc lui Ion Iliescu
„L-am perceput ca o persoana responsabilă, a condus o țară, nu o dată, ci de trei ori (...) acuzațiile care i se aduc țin de percepția fiecărei persoane”, a explicat Andrei Georgescu.
„Nu am purtat vreo discuție cu dânsul despre responsabilitate”, a mai spus avocatul referindu-se la discuțiile despre dosarele Revoluției și Mineriadei în care apărea numele său.
Andrei Georgescu a anunțat că va continua să-l reprezinte pe Ion Iliescu în procesele aflate încă pe rol.
Comentează