Adoptarea legii privind plata pensiilor private, la 17 ani de la înființarea sistemului, a reaprins dezbaterile privind natura contribuțiilor din Pilonul II și III. Noul act normativ, votat miercuri de Parlament, prevede modificări importante în modul de plată al pensiilor administrate privat, dar și clarificări privind rolul statului în acest sistem.
Renate Weber, Avocatul Poporului, a stârnit reacții puternice după ce a afirmat că fondurile private „doar administrează resurse care, în mod normal, se cuvin statului”. Potrivit acesteia, statul ar avea „dreptul constituțional de a decide cum sunt folosite contribuțiile sociale, inclusiv prin oferirea administrării acestora unor entități private”.
„Fondurile private de pensii doar colectează și administrează resurse care, în mod normal, se cuvin statului, în calitate de organizator al sistemului public de pensii. Statul, ca deținător al puterii suverane, poate decide să le ofere spre investire unor entități de drept privat, în interesul asiguraților”, a declarat Weber.
Replica a venit rapid din partea lui Gabriel Grădinescu, fost vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care consideră că această interpretare „transformă o contribuție individuală într-o resursă bugetară” și „neagă dreptul de proprietate al participanților”.
„Această poziționare mă îngrijorează profund, pentru că afirmă că statul rămâne proprietar al sumelor virate în conturile de pensii private, iar fondurile sunt simple extensii administrative. Este o abordare profund greșită – atât juridic, cât și economic”, a spus Grădinescu, potrivit economedia.ro. El a subliniat că Pilonul II reprezintă economii personale, distincte de fondurile publice, iar interpretarea Avocatului Poporului riscă să submineze încrederea în sistemul de pensii private:
„Contribuțiile din Pilonul II nu sunt venituri ale statului, ci drepturi patrimoniale individuale ale participanților. Sistemul a fost creat tocmai pentru a proteja economiile personale și pentru a reduce dependența de sistemul public.”
Fostul vicepreședinte ASF a atras atenția că o astfel de perspectivă „fragilizează încrederea în stat” și „descurajează economisirea pe termen lung”, deschizând calea către o posibilă „redirecționare arbitrară a resurselor private”.
„Pilonul II este o parte esențială a stabilității macroeconomice a României. Nu este o concesie făcută sectorului privat, ci o formă modernă de protejare a viitorului fiecărui contribuabil”, a mai spus Grădinescu.
El a încheiat cu o întrebare retorică, subliniind dilema morală a momentului:
„Pe cine apără, în acest caz, Avocatul Poporului — pe contribuabilul care economisește sau pe statul care încearcă să-și reia controlul asupra banilor noștri?”
Decizia finală privind constituționalitatea legii urmează să fie luată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), care a sesizat Curtea Constituțională a României (CCR) în legătură cu actul normativ.
Comentează