Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul certificatelor verzi: Adresă către STS, pentru rezolvarea unei probleme tehnice

Twitter
certificat verde

Avocatul Poporului cere STS să analizeze posibilitatea dezvoltării unei aplicații proprii pentru verificarea codurilor QR de pe certificatele verzi, având în vedere că aplicația actuală funcționează doar pe telefoanele și tabletele care au sistem de operare Android.

Instituţia Avocatul Poporului anunță că s-a sesizat din oficiu, în baza prevederilor art. 25 privind libera circulaţie şi ale art. 16 privind egalitatea în drepturi din Constituţia României, în legatură cu accesibilitatea aplicaţiei mobile „Check DCC”, dezvoltate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, pentru verificarea autenticităţii şi integrităţii certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID, prin scanarea codului QR de pe certificat, aplicaţia fiind disponibilă numai pentru telefoanele/tabletele care operează cu sistem Android.

Sistemul certificatelor verzi are trei elemente:

a) un portal web, https://certificat-covid.gov.ro, ca unic punct de eliberare a certificatelor digitale ale UE privind COVID;

b) infrastructura de servicii informatice necesare pentru comunicarea cu portalul de interoperabilitate creat şi gestionat de Comisia Europeană, pentru gestionarea criteriilor specifice de validare a certificatelor şi pentru aplicaţia mobilă de verificare;

c) aplicatia mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticitătii, valabilităţii şi integrităţii certificatelor, prin scanarea codului QR de pe certificat.

Potrivit precizărilor de pe site-ul STS, aplicatia Check DCC poate fi descărcată gratuit din magazinul de aplicatii Google Play pe un telefon mobil sau o tabletă cu sistem de operare Android şi este interconectată cu gateway-ul european care are integrate cheile publice de verificare a certificatelor emise la nivelul UE şi se actualizează permanent pentru a permite verificarea tuturor certificatelor valabile.

„Întrucât în prezent aplicatia mobilă poate fi utilizată numai de persoanele care dețin telefoane/tablete care au sistem de operare Android, fapt care ar putea crea dificultăți în scanarea certificatelor şi astfel ar putea împiedica în mod nejustificat accesul unor persoane la anumite activităti, vă rugăm să ne comunicați punctul dvs. de vedere referitor la oportunitatea şi posibilitatea ca statul român să dezvolte o aplicație proprie care să poată fi utilizată pe toate platformele, nu doar de pe cele cu sistem de operare Android”, se arată în adresa Avocatului Poporului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.