Responsabilii irakieni, care sunt îngrijoraţi de posibilitatea ca tensiunile dintre Washington şi Teheran să degenereze pe teritoriul lor, au atenţionat împotriva "pericolului războiului", cu ocazia unei vizite a ministrului afacerilor externe iranian Mohammad Javad Zarif, informează duminică AFP potrivit Agerpres.
Vizita ministrului de externe al Iranului, marele vecin al Irakului, intervine în contextul anunţului făcut de preşedintele american Donald Trump privind trimiterea a 1.500 de soldaţi americani suplimentari în regiune. Pentagonul motivează această desfăşurare prin "ameninţările persistente din partea Iranului".
La rândul său, Teheranul, prin vocea lui Zarif, a denunţat această decizie, calificând-o drept "o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale".
Prins la mijloc între cei doi mari aliaţi, Irakul a denunţat sâmbătă seara "pericolul unui război", prin vocea premierului său Adel Abdel Mahdi, în timpul unei întrevederi cu Zarif. Liderul irakian a pledat pentru "stabilitatea regiunii şi menţinerea acordului asupra programului nuclear iranian" din 2015, a anunţat biroul său de presă.
Vineri, omologul irakian al lui Zarif, Mohammed Ali al-Hakim, a îndemnat Republica Islamică să respecte acordul asupra programului său nuclear, fragilizat de retragerea unilaterală a SUA şi de suspendarea de către Teheran a respectării anumitor angajamente.
Preşedintele irakian Barham Saleh a discutat de asemenea cu Zarif despre "necesitatea de a împiedica orice război sau escaladare", potrivit unui comunicat al biroului său de presă.
Zarif avea programată pentru duminică o conferinţă de presă alături de Hakim, înainte de a se întâlni, până luni, cu reprezentanţi ai forţelor politice, apoi cu demnitari religioşi în oraşele sfinte şiite Kerbala şi Najaf, în sudul Irakului.
Irakul, unde Iranul şi-a întărit substanţial influenţa după invazia întreprinsă în 2003 de către americani, este în prezent prins la mijloc între "tirurile încrucişate" ale celor doi aliaţi ai săi.
Vineri seara, mii de irakieni au manifestat pentru a spune "nu războiului", la Bagdad şi în al doilea oraş al ţării, Bassra, oraş petrolier din extremitatea de sud a Irakului, învecinat cu Iranul.
Bagdadul este îngrijorat că tensiunile dintre SUA și Iran ar putea degenera pe teritoriul irakian
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

9
Războiul din Orientul Mijlociu îi face jocul lui Vladimir Putin: Kaja Kallas avertizează că Ucraina ar putea rămâne fără sisteme de apărare
9

647
Efectul de domino al lui Donald Trump: După Venezuela și Iran, și 'Cuba va cădea'
647

1.656
Iranul sfidează SUA: 'Nu vrem încetarea focului și nu negociem'
1.656

3.670
BREAKING Donald Trump anunță că o înlocuiește din funcție pe Kristi Noem, controversata secretară a Securității Interne din SUA
3.670

53
NATO și-a consolidat postura în materie de apărare antirachetă balistică pentru întreaga alianţă
53

2.666
Israel și SUA vor ataca buncărele Iranului. Ce 'comori' se ascund îngropate adânc în pământ
2.666

3.098
VIDEO Zelenski îl amenință voalat pe Viktor Orban: 'Dacă va bloca banii, îi vom da adresa Armatei Ucrainene, să îl sune ei'
3.098

108
Statele Unite au votat împotriva unei rezoluţii a AIEA de condamnare a atacurilor asupra reţelei electrice a Ucrainei
108

5.371
Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din O. Mijlociu se dezlănţuie împotriva lui Trump: „Cine i-a dat autoritatea să târască regiunea într-un război?”
5.371

3.427
S-a întors roata: Donald Trump i-a cerut ajutorul lui Zelenski pentru a lupta împotriva dronelor iraniene
3.427

57
Fostul viceministru rus al apărării, Ruslan Tsalikov, a fost arestat pentru corupţie
57

1.769
Escaladarea conflictului din Iran devine „arma secretă” al lui Viktor Orban pentru campania electorală
1.769

3.316
Motivul pentru care Iranul lovește în vecinii care nu s-au implicat în conflict. Atacurile fac parte din 'strategia apărării avansate'
3.316

















Comentează