Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Baie de sânge în sudul Afganistanului: 11 civili au murit și alte câteva zeci au fost răniți de explozia unei mine în Kandahar

kandahar

Cel puţin 11 civili şi-au pierdut viaţa luni după-amiaza în explozia unei mine pe o şosea în provincia Kandahar din sudul Afganistanului, informează dpa şi AFP citând oficiali locali, potrivit agerpres.ro.

Cel puţin alte 35 de persoane au fost rănite în explozie, care a avut loc în districtul Hakrez, în jurul orei 14.00 (09.30 GMT), a precizat un purtător de cuvânt al armatei. Potrivit acestuia, între victime se numără şi femei şi copii.

Răniţii au fost transportaţi la o bază militară din apropiere, iar cei aflaţi în stare gravă au fost transferaţi la spitale din capitala provincială, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Şeful poliţiei din Kandahar, Tadin Khan, a afirmat că mina fusese amplasată pe drum de talibani. Incidentul nu a fost deocamdată revendicat.

Media locale au relatat că victimele se duceau la o nuntă.

Citește și: Bogdan Licu, REACȚIE INCENDIARĂ după decizia CSM în cazul procuroarei Maria Pițurcă: 'Nu înseamnă că e în regulă'

Valurile de violenţă cu care se confruntă Afganistanul produc victime aproape zilnic, în pofida negocierilor care au loc pentru a găsi o soluţie politică la vechiul conflict afgan.

Conform raportului trimestrial al Misiunii de asistenţă a ONU din Afganistan (UNAMA), dispozitivele explozive cum sunt minele instalate la marginea şoselelor şi detonate la trecerea unor convoaie s-au soldat cu moartea a 53 de civili şi rănirea altor 269 doar în primele trei luni ale lui 2019, cu 21% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Această cifră nu include şi victimele atentatelor sinucigaşe.

CITEȘTE ȘI: Sănătatea inimii depinde şi de grăsimi. Care sunt grăsimile bune şi unde le găsim

UNAMA şi-a exprimat de asemenea preocuparea faţă de creşterea numărului de civili victime ale bombelor artizanale.

Folosite de militanţi cu scopul de a submina deplasările şi avansarea forţelor afgane, astfel de dispozitive ucid numeroşi civili.

Tot potrivit ONU, aproape 4000 de civili, între care peste 900 de copii, au fost ucişi şi alţi 7000 au fost răniţi în 2018, care a fost, până acum, anul cel mai sângeros pentru civili în conflictul din Afganistan.

Săptămâna trecută, responsabili afgani şi talibani reuniţi la Doha (Qatar) pentru un summit istoric în cadrul negocierilor de pace iniţiate de SUA s-au angajat să reducă la "zero" pierderile civile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.