Băile Tuşnad își refac spațiile verzi distruse de furtună. Ungaria oferă cel mai mare ajutor

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 02-12-2025 14:38

Article thumbnail

Sursă foto: Tripadvisor

Staţiunea Băile Tuşnad îşi va reface parcurile şi spaţiile verzi distruse de vijelia din luna iulie, cu sprijinul oraşelor înfrăţite, majoritatea din Ungaria.

Primarul oraşului, Butyka Zsolt, a declarat pentru AGERPRES că vijelia din iulie a distrus aproximativ 120 de arbori în centrul oraşului şi în parcuri, iar autorităţile locale, cu sprijinul Consiliului Judeţean, au curăţat şi au tăiat copacii afectaţi.

Pentru replantare, primăria a cerut sprijinul celor 13 oraşe înfrăţite, majoritatea din Ungaria, care au sărit în ajutorul staţiunii Băile Tuşnad.

Primarul Butyka Zsolt a declarat că Budapesta a oferit un sprijin de cinci milioane de forinţi, iar alte oraşe înfrăţite vor contribui, fie cu puieţi de arbori, fie cu fonduri.

Replantarea va începe în primăvară şi va fi o adevărată activitate comunitară, la care vor participa inclusiv reprezentanţi ai unor oraşe înfrăţite, pentru a revitaliza complet zonele verzi afectate.

"Toată lumea a sărit în ajutor. La anul, din primavară, începem să replantăm tot ce a distrus vijelia", a spus Butyka Zsolt.

La începutul lunii iulie, o furtună puternică a provocat pagube însemnate în Băile Tuşnad, peste o sută de arbori fiind doborâţi peste clădiri sau autovehicule, iar mai multe acoperişuri, inclusiv cel al Primăriei, au fost avariate.

Primarul Butyka Zsolt a punctat faptul că staţiunea nu a mai fost afectată de o asemenea furtună de aproximativ 25 de ani şi că s-a cerut sprijinul oraşelor înfrăţite, întrucât bugetul local nu permite cheltuieli mari pentru achiziţia de puieţi, mai ales că preţurile sunt ridicate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri