Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Baloanele chineze, instrument de destabilizare înaintea alegerilor prezidenţiale (armata taiwaneză)

setav.org
balon spionaj

Cu câteva zile înaintea alegerilor prezidenţiale din Taiwan, preconizate să aibă loc la 13 ianuarie, înmulţirea baloanelor chineze pe cerul insulei relevă - potrivit armatei taiwaneze - un "război psihologic" dus de Beijing într-o încercare de a influenţa scrutinul, o arma considerată totuşi cu două tăişuri, notează luni France Presse, potrivit Agerpres.

Beijingul îşi desfăşoară cu regularitate forţa sa militară, trimiţând avioane de vânătoare, drone de recunoaştere şi nave de război în jurul insulei, a cărei suveranitate o contestă.

Din decembrie, în jur de 20 de baloane misterioase au survolat strâmtoarea Taiwan, care separă insula de China continentală, potrivit Ministerului Apărării taiwanez, care vede aceasta ca pe o hărţuire din aşa-numita "zonă gri" pentru "a afecta moralul poporului nostru".

Acest tip de tactică se referă la acţiuni agresive desfăşurate de un stat fără ca totuşi să declare război deschis, notează AFP.

"Beijingul arată că poate să încalce spaţiul aerian taiwanez şi să pună sub semnul întrebării suveranitatea sa", apreciază Raymond Kuo, expert în problemele Taiwanului la institutul american Rand Corporation.

China, care consideră Taiwanul drept parte integrantă a teritoriului său, a jurat să aducă într-o zi insula sub jurisdicţia sa şi nu exclude recurgerea la forţă pentru aceasta.

La scrutinul prezidenţial din 13 ianuarie participă actualul vicepreşedinte Lai Ching-te, din partea Partidului Democrat Progresist (DPP, aflat la putere), apărător al suveranităţii insulei, şi doi candidaţi favorabili unei apropieri de China.

Momentul ales pentru trimiterea baloanelor este unul "politic", a declarat Kuo pentru AFP.

"Partidul Comunist Chinez (PCC) încearcă să demoralizeze publicul taiwanez în apropierea alegerilor prezidenţiale şi legislative", afirmă expertul citat, potrivit căruia "Beijingul adaugă o nouă provocare operaţională forţelor militare taiwaneze" pentru a le pune la încercare.

Ministerul Apărării de la Taipei a denunţat sâmbătă o "tentativă de a utiliza războiul psihologic pentru a afecta moralul poporului nostru", calificând baloanele drept o "ameninţare serioasă" pentru legăturile aeriene.

Solicitat să comenteze cu privire la acest subiect, Ministerul Apărării chinez a respins orice acuzaţie de ingerinţă şi a acuzat Taiwanul că încearcă să "manipuleze alegerile".

Baloanele provenind din China au devenit un subiect politic sensibil anul trecut, după ce SUA au doborât unul dintre aceste aparate, pe care l-a calificat drept "spion", după ce intrase în spaţiul aerian american.

Beijingul a susţinut atunci că a fost vorba de un dirijabil civil care deviase de la traiectoria sa.

Din decembrie, peste 20 de baloane au trecut linia mediană ce separă insula autonomă de China continentală, iar cel puţin şapte dintre acestea au survolat insula.

Potrivit Ministerului Apărării de la Taipei, acestea se deplasează la o altitudine între 12.000 şi 36.000 de picioare (respectiv între 3,6 kilometri şi 11 km) şi au fost detectate atât ziua, cât şi noaptea.

Gerry Soejatman, expert independent în aeronautică, afirmă că ele "reprezintă o ameninţare", căci "riscă să perturbe traficul aerian", avioanele comerciale zburând în general la o altitudine între 24.000 şi 40.000 de picioare (între 7,3 kilometri şi 12 km).

Calificând drept "iresponsabilă" trimiterea de baloane la o astfel de altitudine, expertul în apărare Su Tzu-yun a apreciat că "obiectivul politic este mult mai important decât cel militar".

Beijingul "vrea să suscite îndoieli şi îngrijorare pentru a schimba atitudinea poporului taiwanez în cadrul alegerilor", a declarat el pentru AFP.

James Char, specialist în China la Institutul de apărare şi studii strategice din Singapore, aminteşte că Beijingul a procedat deja în 1996 la teste cu rachete în apropiere de Taiwan, încercând să intimideze alegătorii şi să-i descurajeze să-l realeagă în funcţia pe preşedintele naţionalist Lee Teng-hui, considerat "părintele democraţiei taiwaneze".

Demersul "s-a întors împotriva sa", a declarat expertul James Char. "Aceasta i-a determinat pe taiwanezi să voteze în favoarea unui preşedinte care nu era pro-Beijing şi nu era în favoarea unificării", adaugă el.

La rândul său, Ivy Kwek, expert de la International Crisis Group, opinează că, "cu cât Beijingul foloseşte mai mult constrângerea faţă de Taiwan, cu atât aceste acţiuni vor fi mai puţin eficiente în a-i speria pe taiwanezi".

Susţinătorii candidatului favorit la prezidenţiale, Lai Ching-te, afirmă că nu le este frică.

"China încearcă adeseori să intimideze Taiwanul, dar noi, taiwanezii, nu ne înspăimântăm uşor", a declarat doamna Zheng, de 62 de ani, pentru AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.