Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Banca Mondială, anunţ EXPLOZIV: Se va implica în depolitizarea administraţiei publice din România

banca mondiala

Biroul de la București al Băncii Mondiale (BM) a prezentat vineri noul Cadru de Parteneriat de Țară cu România pentru perioada 2018-2023, document din care reiese că prioritățile urmărite vor fi consolidarea instituțiilor, depolitizarea administrației și managementul investițiilor publice, scrie Mediafax.

Potrivit BM, obiectivele de parteneriat cu România includ, între altele, asigurarea egalităţii de şanse pentru toţi cetăţenii, îmbunătăţirea tranziţiei către o educaţie terţiară pentru persoanele sărace şi vulnerabile, catalizarea creşterii şi competitivităţii sectorului privat, ca și dezvoltarea capacităţii de implementare a proiectelor de infrastructură în transport, creşterea capacității administraţiilor locale de atragere a investiţiilor private, accelerarea dezvoltării pieţei de capital şi sporirea accesului la finanţare.

O analiză a economiei românești, prezentată ca argument pentru Cadrul de Parteneriat, semnalează „decalaje mari în ceea ce privește infrastructura, care generează constrângeri pentru investițiile în și productivitatea industriei de fabricație, agriculturii și turismului”. De asemenea, „veniturile medii converg către cele din restul UE, însă în întreaga țară există comunități care nu au acces la servicii de bază”.

În consecință, BM își proune să acorde asistență tehnică României în perioada 2018-2023 - ca și în perioadele anterioare - pentru:

- creșterea eficacității și eficienței instituțiilor ce oferă servicii publice

- sporirea transparenței și a accesului la informații

- elaborarea unui cadru de management al investițiilor publice, pentru fondurile de la bugetul de stat și cele UE

- depolitizarea administrației publice.

„România are o creştere economică puternică, dar nu toată lumea beneficiază de pe urma acestor creşteri. Credem că motivul pentru care discrepanțele sociale - mai ales cele regionale - persistă este legat de slăbiciunile cadrului instituţional, de faptul că sectorul public nu poate implementa politici cu care să le ofere oportunităţi tuturor locuitorilor”, a declarat Tatiana Proskuryakova, manager de ţară pentru România şi Ungaria al Băncii Mondiale, la conferinţa de prezentare a Cadrului de Parteneriat organizată de instituţie. Oficialul a menționat că noua strategie a fost pregătită în urma unor consultări cu Guvernul de la București.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.