Grupul Banca Transilvania a raportat pentru primul semestru un profit net consolidat de 1,015 miliarde de lei, în creştere cu 47,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din care cel al băncii este de 901 milioane lei, mai mare cu 48,3%, potrivit unui raport transmis de grup Bursei de la Bucureşti, conform agerpres.
Subsidiarele şi participaţiile de capital au contribuit cu peste 114 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT
Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la 115,3 miliarde lei la finalul semestrului întâi din acest an, creditele crescând până la 44,4 miliarde lei, conform unui comunicat al băncii. Depozitele clienţilor au ajuns la 97,2 miliarde lei, dintre care 65,9 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice iar 31,3 miliarde lei ale persoanelor juridice. Eficienţa operaţională a băncii se păstrează la nivel confortabil şi este de 46,7%.
Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 3,47% la 30 iunie 2021. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 148%. Solvabilitatea băncii fără profitul primelor şase luni din acest an este de 21,83%, iar cu profitul inclus este de 23,54%.
Costul riscului pe perioada primului semestru din 2021 a fost de 0,5%. În şase luni din 2021, soldul provizioanelor a crescut cu 9,2%, ajungând la 3,485 milioane lei, comparativ cu soldul de la finalul anului 2020 (3,190 milioane lei).
În perioada ianuarie - iunie din acest an, Banca Transilvania a acordat peste 114.000 de împrumuturi companiilor şi persoanelor fizice. Creditele pentru companii sunt în valoare de 4,8 miliarde lei. Banca are aproximativ 3,14 milioane de clienţi retail, aproape 360.000 de clienţi IMM & Micro şi aproximativ 11.000 de clienţi corporate.
În 2021, BT continuă să fie un partener relevant în programele guvernamentale şi în alte programe europene, acordând în primul semestru credite în valoare de peste 560 milioane de lei prin programele IMM Invest şi AGRO IMM Invest, respectiv 648 milioane de lei prin programele cu garanţii şi fonduri europene.
BT are peste 2,3 milioane de clienţi unici digitalizaţi, ceea ce reprezintă 67% dintre clienţii activi. Aceşti clienţi - persoane fizice şi companii - folosesc cel puţin una dintre soluţiile digitale ale băncii - aplicaţii, Internet Banking sau Mobile Banking. Banca a ajuns la peste 1,7 milioane de carduri unice în wallet-urile BT Pay, Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay şi Garmin Pay, iar numărul plăţilor cu telefonul a crescut de 3 ori în semestrul I 2021 faţă de semestrul I 2020, ajungând la 27 milioane.
Dintre cele peste 1.700 de ATM-uri BT, 560 sunt multifuncţionale (BT Express Plus), prin care se poate face self-banking - de la depuneri de numerar în lei şi valută, la schimb valutar şi retrageri de numerar contactless.
"Este o perioadă de relansare a României, iar Banca Transilvania a contribuit din nou, crescând finanţările şi volumul operaţiunilor peste media pieţei. Suntem banca românilor, procesăm un volum de operaţiuni vital pentru economie şi avem peste 7 milioane de români acţionari direcţi şi indirecţi. Suntem optimişti în legătură cu dezvoltarea economiei şi a ţării, aşa încât punem umărul la continuarea creşterii lor şi la reducerea decalajelor faţă de Vestul Europei", a declarat, în comunicat, Omer Tetik, director general, Banca Transilvania.
Banca Transilvania a contribuit în ultimii cinci ani la bugetul de stat cu taxe şi impozite de peste 2,7 miliarde de lei, direct şi indirect, din care 712 milioane lei au fost în 2020. Totodată, BT rămâne una dintre cele mai implicate companii în comunitate, cu donaţii de aproape 15 milioane de lei făcute în prima jumătate a anului.
Banca Transilvania a raportat un profit net consolidat de 1,015 miliarde de lei, în creştere cu 47,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
Peste 20 de lideri europeni ai economiei circulare participă la Resource Recovery Summit 2026, la București
1

11
”Bula” de prosperitate continuă din București s-a spart
11

12
INS: Spor natural negativ în ianuarie; Decesele, de două ori mai numeroase decât naşterile
12

14
Guvernul sud-coreean ia în calcul sprijin suplimentar pentru consumatori, pe fondul crizei energetice globale
14

1.720
Războiul din Golf reaprinde o problemă strategică: România nu poate fi grânarul Europei cu hambare goale de îngrășăminte
1.720

54
BNR lansează o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în 1880
54

29
BVB a deschis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de vineri
29

832
Paradox în buget: taxarea băncilor crește, dar statul pierde bani din veniturile BNR
832

24
INS: Pensia medie lunară s-a majorat cu 0,5%, în trimestrul 4
24

26
INS: Câştigul salarial mediu net a scăzut cu 6,7% în ianuarie, la 5.518 lei
26

1.831
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.831

83
Cicatricea COVID lovește memoria RAM: prețurile au explodat de cinci ori în câteva luni
83

1.742
Val de scumpiri în România: inflația ajunge la 9,3%, iar Guvernul mizează pe o scădere în 2026. Topul alimentelor care au explodat la preț
1.742

















Comentează