O amplă operațiune a poliției canadiene a dus la destructurarea unei bande de furturi din retail, iar presa locală susține că majoritatea suspecților ar fi refugiați români, precizând că "au venit, au văzut și au furat tot ce nu era bătut în cuie".
O sursă din rândul forțelor de ordine a declarat pentru The Toronto Sun că majoritatea presupușilor membri ai bandei sunt refugiați români. Doi dintre cei 21 de suspecți au fugit deja din țară, notează Toronto Sun.
Operațiune multijurisdicțională în trei provincii
Proiectul Sommes a fost inițiat de Poliția din Hamilton și a implicat ulterior polițiști din Peel, York, Waterloo, precum și Serviciul de Informații Criminale din Ontario. Ancheta a fost lansată în august, pe fondul unei creșteri explozive a furturilor din retail, scrie Mediafax.
Potrivit poliției, până în prezent au fost formulate 175 de capete de acuzare împotriva celor 21 de suspecți. „Majoritatea” se aflau deja sub ordine de eliberare sau aveau mandate restante.
Poliția vorbește despre o rețea „sofisticată”
Șeful Poliției din Hamilton, superintendentul Ryan Diodatti, a declarat că banda a furat bunuri în valoare de „milioane de dolari” în urma unor raiduri rapide și "sofisticate" asupra magazinelor de retail, în principal unități Shopper’s Drug Mart. El a descris ancheta drept „complexă și de amploare”, adăugând că „infracționalitatea nu cunoaște granițe”.
Raiduri rapide și jafuri în plină zi
Rețeaua de hoți a fost descrisă ca fiind „tranzitorie” și ar fi comis jafuri bine planificate, în plină zi, asupra comercianților. După fiecare lovitură, potrivit poliției, hoții se întâlneau într-o locație din Mississauga, iar bunurile erau expediate către AG Liquidation, un mare depozit comercial de lichidări din Brampton, precum și către alți angrosiști.
Anchetatorii au recuperat o cantitate semnificativă de bunuri furate, cu o valoare estimată preliminar la peste 1 milion de dolari. De asemenea, au fost confiscate șase vehicule.
În luna august, detectivii din cadrul Unității de Informații a Poliției din Hamilton au identificat persoane de interes legate de o serie de furturi organizate de amploare, care vizau mai multe magazine Shoppers Drug Mart din Hamilton.
Suspecți cu mandate, eliberări condiționate și antecedente
Poliția a aflat că suspecții ar fi făcut parte dintr-o organizație criminală internațională care trafica bunuri furate încă din februarie 2024.
Autoritățile susțin că organizația este responsabilă pentru sute de furturi înregistrate în Ontario.
Poliția colaborează în prezent cu Service de Police de la Ville de Montréal, deoarece gruparea ar fi fost activă și în zona Montrealului.
Marți, Poliția din Hamilton, cu sprijinul Poliției Regionale Peel, al Poliției Regionale York și al Poliției Regionale Waterloo, a pus în aplicare 16 mandate de percheziție la trei proprietăți comerciale, șase locuințe și șapte vehicule, în cadrul proiectului.
Anchetatorii au mai descoperit că doi dintre suspecți au zburat în weekend la Vancouver, unde ar fi comis noi furturi, vizând din nou magazine Shopper’s Drug Mart de pe Coasta de Vest. Poliția din Vancouver i-a arestat și i-a trimis înapoi în Ontario.
„Erau toți membri ai aceleiași familii sau prieteni apropiați”
„Erau toți membri ai aceleiași familii sau prieteni apropiați”, a declarat superintendentul Marty Schulenberg, adăugând că Agenția pentru Servicii de Frontieră a Canadei investighează „statutul de imigrare al persoanelor”.
Una dintre dificultățile cu care se confruntă poliția în ultimul deceniu este un sistem de eliberare pe cauțiune foarte permisiv. Vor fi eliberați acuzații din Proiectul Sommes pentru a comite alte infracțiuni?
„Fără îndoială, aceasta este o îngrijorare”, a spus Schulenberg, explicând că, în trecut, abordarea fragmentată a unor investigații similare a fost un eșec. În loc să fie analizat ansamblul faptelor, fiecare infracțiune era tratată ca un incident izolat, nu ca parte a unei conspirații criminale extinse.
„Abordare de tip criminalitate organizată”
„Adoptăm o abordare specifică criminalității organizate, iar aceste persoane sunt acuzate de participare la un grup infracțional, iar toate dosarele lor vor fi judecate la Hamilton.”
Majoritatea celor arestați se confruntă cu acuzații de furt, deținere de bunuri obținute prin infracțiune, nerespectarea condițiilor de probațiune, nerespectarea angajamentelor judiciare și comiterea de infracțiuni în cadrul unei organizații criminale, printre altele.
Au fost acuzați:
Vijay Aggerwal, 75 de ani, din Brampton;
Stefan Bogdan, 41 de ani, din North York;
Andrei Burtea, 22 de ani, Hamilton Vaughan, șapte capete de acuzare pentru nerespectarea condițiilor;
Diana Burtea, 19 ani, Hamilton Vaughan, căutată și pentru furt în Windsor și aflată sub acuzație și eliberare pentru furt în York, London și comitatul Essex;
Voicu Constantin, 48 de ani, din North York;
Nicusor Corcoveanu, 28 de ani, Hamilton Vaughan, aflat sub acuzație și eliberare pentru agresiune cauzatoare de vătămări corporale și conducere sub influența alcoolului, căutat pentru furt în Windsor și aflat sub acuzație și eliberare pentru furt în London;
Thi Dinh, 39 de ani, din Oakville;
Aurelian Alexandru Dragan, 37 de ani, din North York;
Diana Georgiana Dragan Mandoiu, 34 de ani, din North York;
Marieta Dragomir, 37 de ani, căutată și în Waterloo, Halton, Windsor, Niagara și Windsor;
Florin Dragomir, 46 de ani, Hamilton Vaughan;
Alexandru Iordache, 33 de ani, din North York;
Chiara Strassl, 21 de ani;
Andreea Alina Toma, 20 de ani, Hamilton Vaughan;
Claudia Toma, 19 ani, din Vaughan;
George Toma, 45 de ani, din Vaughan;
Raluca Madalina Veliscu, 31 de ani, din North York;
Van Phuc Vu, 29 de ani, din Mississauga;
doi băieți de 15 și 17 ani din Hamilton Vaughan și o fată de 16 ani din Vaughan.
Investigația a beneficiat de finanțare din partea Guvernului provinciei Ontario, prin Ministerul Procurorului General, cu sprijinul Serviciului de Informații Criminale din Ontario.





























Comentează