DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vasile Bănescu TRADUCE pentru credincioși introducerea educației sexuale în școli: Ideologii (neo)socialiști, deranjați de Biserică

vasile banescu bor

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, susține că introducerea educației sexuale în grădinițe și școli are ca scop slăbirea rolului Bisericii în societate și distrugerea conceptelului tradițional de familie.

"Ce cer, de fapt, cei care cer „educarea” sexuală a copiilor din grădinițe și școli?

Aproape că nu mai e nevoie ca Biserica, respectiv oamenii în care rațiunea e unită cu credința, inclusiv aceea în valori morale validate de întreaga istorie a umanității, să mai sublinieze că periferia nu coincide cu centrul, că excepția nu poate deveni regulă sau că anormalitatea nu poate fi percepută de o minte sănătoasă ca normă. Distincția dintre alb și negru, dintre ceea ce se cade și nu se cade, dintre firesc și nefiresc o face îndeajuns bunul-simț însuși, care ar trebui să fie și să rămână, cum observa Descartes, virtutea cea mai judicios răspândită în lume.

Lupta împotriva bunului-simț e dusă, însă, cu accentuată îndârjire de cei ce își propun mereu să arunce în aer ceea ce susține o societate pe linia de plutire și o ferește de eșuare în toate registrele ei: ordinea morală.

Cei ce o detestă pentru că le încurcă mereu planurile? Ideologii (neo)socialiști cu rădăcini marxist-leniniste, cățărați totdeauna la putere prin diversiune, prin mutarea atenției maselor de pe lucrurile cu adevărat importante ce presupun efort, disciplină, rigoare, sacrificiu, onestitate și responsabilitate, pe cele ce au o legătură implicită cu satisfacerea poftei de „pâine” (supralicitată de „Marele Inchizitor”) și de „divertisment”, cel puțin în sensul pascalian al acestui termen. Recent, ideologii neomarxiști care, printre alte năzbâtii politicianiste, sub masca înnoitorilor de moravuri publice și de paradigmă economică (subminată de ecologism radical), sub umbrela țipător colorată a progresismului care se dă cu trotineta și sub cupola circului ideologic cu aer „european”, promovează agresiv confuzia deliberată între sacrosanctele „drepturi ale omului” și „drepturile minorităților sexuale”. Ca și cum acestea ar (putea) fi esențialmente același lucru.

Mereu cutreierați de activism ca pură aflare în treabă, mereu ghidați de idolul schimbării cu orice preț (inclusiv de gen și de sex), al noutății care detestă ceea ce a precedat-o doar pentru că amintește de lumea unei ordini sacre edificate pe sens și rânduială, progresiștii cu mers dialectic de rac urăsc exact ceea ce întreține stabilitatea vieții sociale din toate timpurile: credința, autoritatea, ierarhia, fidelitatea față de tradiția culturală și religioasă, conversația întremătoare intelectual și moral cu marile spirite ale trecutului, cu realele personalități ce au onorat cu adevărat umanitatea.

În contextul mereu actual în care ordinea morală e absolut necesară, întrucât e vitală societății, perifericii de odinioară, invertiții, neisprăviții cultural, minoritarii declasați de toate felurile și din toate țările, care altădată își (re)cunoșteau locul și statutul, recent uniți și stimulați ideologic iau azi cu asalt centrul compus în mod firesc din instituțiile care secretă în mod natural ordine: familia, școala (la toate nivelele ei), Biserica și orice structură instituțională care se opune în mod reflex și rațional derivei și depravării persoanei umane. Adică exact ceea ce compune nucleul unei societăți și asigură respirația ei normală: organismele comunitare prin excelență care funcționează ierarhic, nu dezordonat. Producând ordine și stabilitate socială.

Obsesia dezordinii, inclusiv amoroase, aruncarea cu furie peste bord a busolei (morale) declarate în mod tâmp sau viclean inutilă, face ravagii de mai multe decenii în spațiile decreștinate & infuzate cu neomarxism ale Europei de Vest, Americii de Nord și Canadei în care, de exemplu, drepturile părinților asupra propriilor copii sunt subordonate dreptului „statului magic” care ia decizii majore în numele lor, în care elementara și subînțeles necesara educație pro-viață orientată spre familie e înlocuită vehement cu o cultură a extincției acesteia și a morții lui Dumnezeu, sau în care cele mai adânci resorturi ale relațiilor umane sunt dereglate prin (hiper)sexualizarea minții bombardate panoramic cu minciuna supremă: totul este permis. O minciună fatală care odată acceptată nu întârzie să ne explodeze în față.

Calul troian dăruit cu atâta, suspectă, bunăvoință școlii de către zgomotoși ong-iști de profesie și de gureși politruci sufocați de filantropie pedagogică, gata să sucombe mereu sub povara grijii de altul, calul troian oferit în dar presupușilor „neștiutori” elevi confruntați prematur cu problema maternității/ paternității dobândite în contextul evident al destrămării familiei, al pauperizării, al abandonului școlar sau al cutumei maritale etnice, fictivi elevi măcinați de colosale dileme sexuale a căror netranșare urgentă și minuțioasă prin întâlnirea cu „experții” le-ar bloca accesul la o viață normală, acest breaz cal troian este în realitate așa-zisa „educație” sexuală.

Aceasta, fiica perversei „revoluții sexuale” promovate la mijlocul secolului trecut de personaje publice infame ca Wilhelm Reich, Herbert Marcuse sau patibularul Alfred Kinsey, are azi, peste tot unde este predată obligatoriu, o evidentă conotație lgbt-istă & (trans)genderistă și un conținut punctual pornografic menit să erotizeze copilăria și să-i familiarizeze pe elevi, de la vârste cât mai mici, cu formele aberante ale unui pansexualism dizolvant al graniței dintre firesc și nefiresc sau, mai recent, dintre masculin și feminin ca atribute organice ale persoanelor umane. Dar mai ales să mineze calea spre întemeierea unei familii, să demonizeze ideea de maternitate și paternitate care, desigur, presupun asumarea responsabilității. Singura care, invitând aprioric la reflecție morală, maturizează.

În ciuda confirmatei sale toxicități și a perfectei inutilități în planul formării personalității elevului, această „educație” prin sexualizarea minții ar trebui, chipurile, acceptată de părinții acuzați inept de conservatorism și de cultivare obscurantistă a unor „himere medievale”, cărora nu li se suflă însă o vorbă despre conținuturile reale ale acestei suspect de presante materii pentru proprii lor copii. De ce ? Oare doar pentru că aceasta se predă, cu severe efecte psihologice și cu dramatice urmări sociale, în țări prăbușite demografic și spiritual pe care ar trebui să le maimuțărim la acest nefericit capitol ?

De ce, oare, dacă totul e atât de bun și curat, nu se discută deschis în mass-media sau în spațiul politic decizional despre recomandările concrete, oficiale ale celebrei Organizații Mondiale a Sănătății în legătură cu „educația” sexuală, recomandări cuprinse într-un document public și presărate cu trimiteri la încurajarea explicită a unor practici sexuale decerebrante precum masturbarea, la incitarea toxică a transgresării graniței între heterosexualitate și homosexualitate și la ideologii aberante precum ideologia genului fluid, interșanjabil, deci inclusiv la schimbare de sex pentru copii ?

Testul minimal de curaj și onestitate pentru susținătorii „educației” sexuale strident colorate lgbt-ist & genderist este discutarea cu următorul document pe masă, inclusiv pe o masă rotundă și la ore de maximă audiență:

„Standarde pentru educația sexuală în Europa - un cadru pentru factorii de decizie politică, specialiști și autorități din domeniul educației și sănătății”. (https://www.bzga-whocc.de/fileadmin/user_upload/Dokumente/BZgA_Standards_Romanian.pdf).

Cine dintre cei ce contestă viclean poziția perfect rațională și echilibrată a Bisericilor creștine, a celorlalte culte religioase, a părinților lucizi, a familiilor firesc conservatoare la acest capitol, s-a dezis vreodată public de detestabilul document de mai sus, document scandalos în care sunt luați în calcul pentru „educația” sexuală inclusiv copilași din grupa de vârstă 0 - 4 ani, cărora în cel mai abject și dezgustător mod „kinseyan” li se recomandă, printre altele, masturbarea timpurie, bucuria și plăcerea atingerii propriului corp și provocarea unor sentimentele sexuale de apropiere, plăcere și excitare?

Lumea dinaintea sexualității este lumea cea mai curată în care poate trăi un copil. E lumea lui, nu a altora care să dea buzna și pervers peste el, e lumea copilăriei sale unice, irepetabile.

Intruziunea vulgară, adică intrarea cu cizmele sexualismului în sufletul unui copil, în lumea lui pură și efemeră, fără alt motiv real decât acela al incitării copilului să o părăsească înainte de vremea fixată cu precizie de ceasornic de natura umană însăși, este o monstruozitate drapată într-o cocotă „cumsecade”, puternic parfumată ideologic, care își oferă serviciile cuiva lipsit în mod natural de orice interes față de ele.

Înainte de a intra în lumea tulburătoare a sexualității, copilul e cu adevărat inocent, iar această stare de grație trebuie apărată și păstrată cât mai mult, nu cât mai puțin cu putință. Cine a uitat cuvântul „inocență”, să-l caute urgent în dicționar, să se gândească la copilul care a fost și să-și resusciteze bunul-simț cu care toți suntem datori să ne raportăm la lume și la ceilalți ! Mai ales la cei mai mici și mai curați dintre noi. Toți am cunoscut cândva inocența, iar vârsta ei nu trebuie comprimată abuziv, ci lăsată să curgă până la împlinirea firească în ceea ce-i urmează de la sine.

Pe de altă parte, sexualitatea nu poate fi, deci nu trebuie să fie asociată în mod reflex cu păcatul, ceea ce ar fi un alt abuz deformator. Creștinismul autentic nu face asta, în ciuda a ceea ce, învinși de o supremă ignoranță, au ajuns să creadă și să repete obsesiv detractorii lui de serviciu din ultimele câteva decenii, adică agresivii ideologi cristofobi, inși cu fobie la firesc și la aristocrația Binelui, Frumosului și Adevărului în viața noastră.

Păcatul, care nu are legătură cu sexualitatea în sine, ci cu pervertirea și instrumentalizarea ei, se înfiripă altfel, ca stare de progresivă ratare morală, ca alunecare tragică spre marginea căii pe care ar trebui să avansăm ascensional, ca descentrare lăuntrică, ca ratare a întâlnirii noastre cu sensul ultim al vieții și al frumuseții din ea. Pentru că Frumusețea există și ne salvează pe fiecare în măsura în care e convertită în bunătate, în frumusețe morală.

Creștinismul real care invită constant la echilibrul virtuții (stare de nobilă tărie) și la virtutea echilibrului moral (discernământ), nu denunță irațional sexualitatea, ci o prețuiește ca parte integrantă din viața persoanei umane care, tocmai pentru că e persoană, nu individ atomizat, nu simplu biped cutreierat de instincte, alege, în virtutea unui reflex moral de apărare a vieții ei fragile, să trăiască în ordine, nu în dezordine morală. Anularea prin pervertire a acestui reflex moral salvator e scopul (ne)declarat al perfizilor ideologi pansexualiști de ieri, de azi și, cel mai probabil, de mâine.

Sexualitatea e parte din înzestrarea ființială a omului „căzut în timp”, prăbușit ontologic din atemporala stare paradisiacă în istorie. Ea se asociază în mod normal cu dragostea în viața omului majoritar, cel care întemeiază o familie. Familie care a dus și duce omenirea mai departe. Ca orice există în această lume creată, străbătută de raționalitate, și sexualitatea are un sens profund. Un sens pe care avem datoria să îl cunoaștem și să îl înțelegem într-un context integrator, orientat totdeauna spre firesc, nu spre nefiresc, spre comuniune cu celălalt, nu spre reificare hedonistă a acestuia.

A blama sexualitatea e un gest de subminare a persoanei umane animate inclusiv de această adâncă și puternică pulsiune. Aceasta poate fi extrem de ușor stârnită, manipulată, pervertită. Este ceea ce au făcut și fac adepții revoluției sexuale permanente, care, ca orice revoluție aprinsă ideologic, dorește răsturnarea unei ordini fondate pe valori devenite stingheritoare și enervante pentru cei ce au ajuns să creadă, de exemplu, că expresia supremă a libertății ar fi depravarea. Aruncând în aer o lume declarată vinovată de discriminare (între bine și rău) prin decret ideologic. Așa răsare „minunata lume nouă”, o distopie sinistră și liberticidă spre care ne îndreptăm deja, în care unii au și ajuns, o lume fără Dumnezeu în care, chipurile, e permis orice. O lume în care singura „virtute” acceptată e indiferentismul moral hrănit de toleranță, acest cuvânt sedativ, îngânat și râzgâiat mediatic la nesfârșit.

Sexualitatea ca dimensiune firească și esențială a omului reprezintă o lume pe pragul căreia ajungi în mod normal ca persoană capabilă să deslușească un alfabet accesibil prin descoperire adecvată vârstei, nu îmbrâncit de alții sau de un sistem coercitiv cu aer educativ.

Scopul real, autentic al educației omului, așa cum s-a edificat el în marile tradiții spirituale ale umanității, în istoria culturii și a pedagogiei universale (contestate suicidar de adepții revoluției sexuale), este formarea omului în spiritul celor mai înalte valori morale și al eticii virtuții (nu a viciului) ca expresie a echilibrului și a normalității.

Mitologizarea toleranței față de orice tip de devianță, narcotizarea gândirii prin ideologie, erotizarea minții, deresponsabilizarea morală cauzează grav sănătății psihice și morale a oricui, deci a tuturor.

Antidotul? Cultivarea intelectuală, lămurirea lăuntrică, claritatea, nu cecitatea morală, edificarea personală asupra realității tulburate de minciună, pentru a nu ajunge în situația gravă, dezonorantă de a spune binelui rău și răului bine", susține Vasile Bănescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.