Noi investitori străini din Asia, America de Nord şi Africa de Sud se uită tot mai atent la piaţa imobiliară din Europa Centrală şi de Est în căutarea unor oportunităţi de plasamente în active comerciale, relatează Capital.
Mutarea atenţiei spre regiunea noastră vine pe fondul scăderii profitabilităţii investiţiilor imobiliare din Vestul Europei, situaţie care forţează companiile să-şi direcţioneze capitalul în altă parte. Deşi situaţiile dificile din Grecia şi Ucraina sunt resimţite în zona euro, acestea au un efect relativ redus asupra ECE, potrivit experţilor imobiliari.
„Combinaţia dintre interesul crescut al investitorilor, disponibilitatea finanţării şi lichiditatea pieţelor va continua să conducă la comprimarea randamentelor investiţionale din ECE, cu pieţele din Polonia şi Cehia în fruntea acestei tendinţe“, spune Damian Harrington, head of EMEA Research în cadrul companiei de consultanţă Colliers International.
Potrivit acestuia, continua „slăbiciune economică“ a Chinei şi „oboseala“ preţurilor la materiile prime pe plan global şi-au pus amprenta asupra pieţelor de capital. Recentele probleme cu care s-au confruntat piaţa chineză şi cea asiatică par să influenţeze pieţele din EMEA atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, prin urmare, impactul va fi divers din punct de vedere geografic şi va cuprinde elemente pozitive şi negative, consideră Harrington.
„Investiţiile imobiliare directe ar putea asista la unele schimbări pe termen scurt, în special creşterea fluxurilor de capital pe pieţele de bază. Dar direcţia pe care a luat-o piaţa de capital din China pare puţin probabil să facă pagube de durată“, a declarat Damian Harrington, head of EMEA Research în cadrul Colliers International.