Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Banii de la Guvern pentru programe finanțate din fonduri structurale și de coeziune

euro

Ministerul Finanțelor Publice a alocat suma de 1.100 milioane de lei Autorităților de management pentru programele operaționale finanțate din fonduri structurale și de coeziune pentru asigurarea parțială a banilor necesari pentru finanțare, pentru luna noiembrie.

Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, alocarea temporară din venituri din privatizare, de către Ministerul Finanțelor Publice, a sumei de 1.100 milioane lei, în echivalent euro, în scopul asigurării parțiale a necesarului de finanțare pentru luna noiembrie 2015 al Autorităților de management pentru programele operaționale finanțate din fonduri structurale și de coeziune în cadrul Obiectivului Convergență.

Banii vor fi alocați după cum urmează:

  • 250 milioane de lei pentru Programul Operațional Sectorial Mediu
  • 206 milioane de lei pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice,
  • 408 milioane de lei pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane,
  • 236 milioane de lei pentru Programul Operațional Regional

Aceste sume vor asigura necesarul de finanțare al Autorităților de management pentru luna noiembrie 2015.

Guvernul explică, printr-un comunicat de presă, că autoritățile de management pentru programele operaționale au obligația efectuării plăților în contul beneficiarilor, din sumele transferate de Autoritatea de certificare și plată, în termen de 10 zile, dar nu mai târziu de data de 30 noiembrie 2015.

Sumele alocate autorităților de management din venituri din privatizare vor fi rambursate Ministerului Finanțelor Publice în euro, din sumele restituite cu această destinație de către Comisia Europeană, până la data de 31 martie 2016.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.