DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Banksy, în licitație la București

Artmark
Love is in the air Bansky

9 piese de grafică semnate de celebrul artist Banksy se scot la licitație joi, 24 iunie, ora 19:00, în cadrul Licitației de Sânziene, „Colecția de Grafică Europeană a familiei Bujoiu”. Evenimentul aduce în premieră pe piața românească de artă cele mai reprezentative teme și simboluri ale celui mai cunoscut artist stradal din lume Banksy.

Artistul proscris Banksy a șocat sistemul socio-politic de peste două decenii cu arta sa politică, infracțiunile sau trucurile curajoase, conducând o mișcare artistică revoluționară, chiar dacă identitatea lui rămâne în continuare învăluită în mister.

În licitație este prezentă piesa de grafică ce poartă titlul „Fetița cu balonul roșu”, care are prețul de pornire de doar 300 de euro. Considerată preferata britanicilor, lucrarea a fost realizată cu șablon pe fațada unui magazin dintr-un cartier din Londra în 2002, iar ulterior vândută, după ce a fost înlăturată de pe zid, în 2014, pentru suma de 500.000 de lire sterline. Faimoasa lucrare, care este un îndemn la speranță în vremuri extrem de dificile a participat în 2018 la o controversată licitație organizată de renumita Casă Sotheby’s, iar imediat după ce a fost adjudecată pentru suma de 1,04 milioane de lire sterline s-a autodistrus după un plan al lui Banksy.

Alte renumite piese de grafică care au același preț de pornire de 300 de euro, în licitația de joi, 24 iunie, semnate de Banksy, sunt: „Love is in the air”, „Keep it real”, „Bomb hugger”, „Petrol corupt” sau „Polițistul vesel”.

Alături de Banky, în Licitația de Sânziene, „Colecția de Grafică Europeană a familiei Bujoiu” se regăsesc și piese de grafică ale celor mai mari nume ale artei moderne, precum Vincent van Gogh, Picasso, Dali, Magritte, Matisse, Degas sau Klimt. Nu vor lipsi nici artiștii care, alături de Banksy, au spart tiparele artei contemporane: Warhol, Basquiat sau Lichtenstein. Evenimentul de joi, 24 iunie, ora 19:00 se va desfășura în format hybrid – online, prin telefon sau fizic la Palatul Cesianu-Racoviță, unde sunt expuse și piesele de grafică sus menționate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.