Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a anunțat luni că barajul Paltinu funcționează în prezent în parametri normali, având un coeficient de umplere de 53,94%, echivalentul unui volum de 27,781 milioane de metri cubi de apă.
Potrivit instituției, acest volum este suficient pentru a acoperi necesarul de apă brută pe termen mediu și lung pentru județul Prahova, după o lună marcată de restricții și intervenții tehnice succesive.
Duminică, 28 decembrie, ANAR a realizat noi intervenții tehnice la barajul Paltinu, în cadrul procesului de stabilizare a sistemului de alimentare cu apă. În urma acestor operațiuni, ambele hidroagregate de la joasă adâncime ale Hidroelectrica au fost repornite, în condiții strict controlate. Cel de-al doilea grup hidro a fost pus în funcțiune în jurul orei 10.00, cu un debit de aproximativ 2,5 metri cubi pe secundă, concomitent cu închiderea prizei de suprafață.
Evacuarea controlată a apei către lacul de acumulare Voila a fost inițiată doar după ce turbiditatea a scăzut sub pragul de 700–800 NTU, după aproximativ 2–3 ore. Debitului evacuat, menținut constant între 4 și 4,5 metri cubi pe secundă, a permis refacerea rezervei din barajul Voila. Întregul proces a durat maximum 10–12 ore și s-a desfășurat sub monitorizare permanentă, fără impact asupra alimentării cu apă a populației.
ANAR subliniază că barajul Paltinu este o construcție de importanță strategică, având rol multiplu: alimentare cu apă, producere de energie electrică și protecție împotriva inundațiilor.
Deși sistemul se află într-o stare de normalitate operațională, instituția avertizează că lucrările trebuie să continue, cu accent pe prevenție: extinderea capacităților de stocare, realizarea de rezervoare suplimentare, forarea de puțuri și modernizarea infrastructurii existente.
Pe termen mediu, ANAR anunță că o intervenție majoră la barajul Paltinu este inevitabilă, aceasta urmând să includă repunerea în funcțiune a echipamentelor de golire de fund și alte proceduri esențiale pentru exploatarea sigură și sustenabilă a acumulării.
Instituția precizează că soluționarea crizei recente a fost una strict administrativă și tehnică, realizată de o echipă de specialiști la nivel județean.





























Comentează