Bărbat accidentat mortal de o maşină pe trecerea de pietoni

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-11-2023

Actualizat: 09-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stirileprotv.ro

Un bărbat a fost accidentat mortal de un autoturism, joi dimineaţă, pe o trecere de pietoni din municipiul Arad, şoferul în vârstă de 39 de ani fiind cercetat pentru ucidere din culpă, potrivit Agerpres.

Victima avea 39 de ani şi traversa strada pentru a ajunge în staţia de tramvai, fiind în drum spre serviciu.

"Din primele cercetări a reieşit că un bărbat de 32 de ani, din Arad, în timp ce conducea o autoutilitară pe bulevardul Nicolae Titulescu, ar fi acroşat un pieton, angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.

Din nefericire, în urma impactului, pietonul a decedat. Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a indicat că acesta nu se afla sub influenţa alcoolului", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Şoferul este cercetat penal pentru ucidere din culpă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri