Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bărbat arestat preventiv, după ce ar fi omorât în bătaie un consătean

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, a fost arestat preventiv miercuri pe o durată de 30 de zile, în baza unui mandat emis de Tribunalul Botoşani.

Potrivit unor sursei judiciare, bărbatul, din comuna Frumuşica, este acuzat că, în noaptea de 26 spre 27 decembrie 2021, ca urmare a consumului de alcool, dar şi a unui conflict spontan, l-a lovit de mai multe ori pe un consătean, provocând decesul, acestuia.

Victima, în vârstă de 63 de ani, a decedat pe 28 decembrie într-o clinică din Iaşi, unde a fost transferată din cauza stării grave în care se afla. Ulterior, în urma unei anchete a Poliţiei, s-a stabilit autorul faptei, potrivit Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.