Un bărbat de 39 de ani a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv pentru furt calificat, sub bănuiala că a furat bunuri de circa 7.000 de lei din apartamentul unei femei, potrivit Agerpres.
Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale - Sector 4 au pus în aplicare un mandat de percheziţie, în Capitală, luni, la domiciliul unui bărbat în vârstă de 39 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cercetările au fost declanşate la data de 4 noiembrie 2022, când Secţia 14 Poliţie a fost sesizată, prin sistem 112, de către o femeie, cu privire la faptul că uşa de acces în apartamentul său, situat în Sectorul 4, este descuiată, sistemul de asigurare fiind forţat", informează Poliţia Capitalei.
Cazul a fost preluat de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale - Sector 4, iar în urma cercetărilor şi investigaţiilor desfăşurate a fost identificat un bărbat în vârstă de 39 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracţională, bănuit de comiterea faptei.
"Din datele şi probele administrate în cauză, în sarcina bănuitului s-a stabilit că, la data de 4 noiembrie 2022, după ce ar fi forţat butucul de la uşa de acces a unui apartament, din Sectorul 4, ar fi pătruns în interiorul locuinţei şi ar fi sustras mai multe bunuri, prejudiciul fiind estimat la 7.000 de lei", arată sursa citată.
În urma percheziţiei efectuate în cursul zilei de 13 februarie, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.
Bărbatul a fost depistat şi condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat acesta a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, în cursul zilei de marţi fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.
"Cercetările sunt continuate de către Serviciul Investigaţii Criminale - Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", precizează Poliţia.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Comentează