Căutările în cazul celor două micuțe de 4 și 5 ani continuă cu disperare, mai ales că există suspiciunea că ar fi putut fi răpite. În spațiul public au apărut informații cu privire la un individ care le-ar fi luat pe cele două copile, duminică, în timp ce se jucau în fața casei. Bărbatul a fost identificat și dus la audieri.
„Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la faptul că o persoană ar fi luat cele două minore, de 4, respectiv 5 ani, din Târnăveni cu un autoturism, facem următoarele precizări:
În urma verificărilor efectuate de polițiști, persoana surprinsă în imaginile apărute pe rețelele de socializare a fost identificată, iar până la acest moment nu există indicii care să confirme implicarea acesteia într-o eventuală faptă de răpire.
În paralel cu activitățile de căutare a minorelor, polițiștii desfășoară verificări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor de fapt, inclusiv prin verificarea persoanelor, autovehiculelor și analiza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.
Orice informație de interes va fi comunicată public, cu operativitate, imediat ce aceasta va fi verificată și confirmată”, anunță IPJ Mureș.
Indiciu tulburător apărut la o zi după dispariția fetițelor din Mureș: oamenii au găsit gălețile copilelor pe un câmp
Cazul dispariției celor două fetițe din Târnăveni, județul Mureș, capătă o turnură tot mai apăsătoare, după ce, la o zi de la momentul în care micuțele au fost văzute ultima dată, un detaliu cutremurător a ieșit la iveală. În timp ce căutările continuă fără oprire, pe un câmp din apropiere au fost descoperite gălețile care ar fi aparținut micuțelor.
Referitor la acest aspect, IPJ Maramureș a comunicat următoarele:
„În contextul informațiilor apărute, referitoare la identificarea unor obiecte care ar aparține minorelor căutate, facem precizarea că, în cadrul activităților desfășurate, au fost identificate găleți, în zona de căutare.
La acest moment, nu există date sau indicii care să confirme că aceste obiecte aparțin sau au fost utilizate de cele două minore.
De asemenea, subliniem faptul că, raportat la caracteristicile acestora, astfel de obiecte sunt dificil de transportat de către copii de vârsta celor două minore.
Activitățile de căutare și verificare sunt desfășurate în continuare, iar orice informație relevantă, confirmată în urma verificărilor, va fi comunicată public cu operativitate”.
Dispariție fără urmă din fața casei
Alerta a fost dată cu întârziere, la câteva ore după ce familiile au realizat că fetițele, în vârstă de doar 4 și 5 ani, nu mai sunt în fața locuinței. De atunci, nimeni nu le-a mai văzut.
Autoritățile au mobilizat rapid echipe de intervenție, iar în paralel, zeci de localnici s-au alăturat căutărilor. Zona a fost împânzită de polițiști, pompieri, voluntari, câini de urmă și drone, însă până în acest moment nu a fost găsită nicio urmă clară care să ducă la copii.
Localnicii spun că micuțele proveneau dintr-o familie îngrijită și nu existau motive pentru care ar fi plecat singure atât de departe.
Ipoteza răpirii, tot mai prezentă
Pe măsură ce orele trec fără răspunsuri, tot mai mulți localnici iau în calcul varianta unei răpiri. Lipsa oricăror urme în teren îi face pe oameni să creadă că micuțele nu ar fi putut dispărea singure.
Un bărbat din zonă a relatat o posibilă pistă care este acum analizată: „Nu puteau să meargă la 3-4 ani atât de departe. Am auzit că au fost două microbuze aici sus, cine ştie? Poate le-a băgat înăuntru, le-a luat…”




























Comentează