Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bărbat condamnat iniţial la 2 ani de închisoare pentru tentativă de răpire a unei minore, achitat în apel

judecator justitie
Decizia, care este una definitivă, a fost luată la data de 12 aprilie, după două amânări ale pronunţării, şi prin aceasta a fost desfiinţată în întregime sentinţa pronunţată în iunie 2021 de Judecătoria Năsăud, dar a fost respinsă şi cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal, în infracţiune de corupere sexuală a minorilor în formă tentată sau consumată.

"În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admite apelul promovat de inculpatul S.M.I.G. împotriva Sentinţei penale nr. 150/2021, pronunţată la data de 18.06.2021 de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 2741/265/2020, pe care o desfiinţează în întregime, sub aspectul netemeiniciei soluţiilor de condamnare a inculpatului şi de admitere a acţiunii civile şi, rejudecând cauza în aceste limite: în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. c) C.proc.pen., dispune achitarea inculpatului S.M.I.G., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la lipsirea de libertate în mod ilegal (...), întrucât la dosarul cauzei nu există probe suficiente din care să rezulte că inculpatul a comis infracţiunea", se arată în sentinţa publicată pe site-ul Curţii de Apel Cluj.

De asemenea, instanţa de apel a revocat măsura controlului judiciar impusă bărbatului din judeţul Mureş şi a respins acordarea de daune morale minorei.

În dimineaţa zilei de 7 octombrie 2020, bărbatul, la acea dată în vârstă de 41 de ani şi tată a trei copii minori, se afla într-o deplasare în interes de serviciu, la volanul maşinii firmei, când a oprit pe raza comunei Nimigea din judeţul Bistriţa-Năsăud în dreptul unei fete de 12 ani, care se îndrepta spre şcoală.

Potrivit datelor comunicate la acea dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, bărbatul ar fi invitat-o pe minoră să se apropie de maşină pe motiv că "vrea să îi arate ceva", iar, la refuzul acesteia, şi-ar fi scos mâna prin geamul portierei, ar fi prins-o pe fată de ghiozdan şi ar fi tras-o spre maşină, cu intenţia de a o introduce în interior.

Minora a reuşit să scape şi să fugă pe drumul public, strigând după ajutor, moment în care bărbatul şi-a continuat deplasarea.

Tatăl fetei a fost cel care a sunat la 112 pentru a reclama fapta, iar bărbatul a fost identificat de către poliţişti în cursul aceleiaşi zile, pe raza comunei Romuli, în timp ce se întorcea din delegaţia făcută în judeţul Maramureş.

Iniţial, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, după care a fost plasat sub control judiciar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.