Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bărbat CONDAMNAT la Iași, după ce a cerut 5.000 de euro și sex de la o tânără care își dorea un post de profesor

mita euro

Un bărbat a pretins favoruri sexuale de la o studentă, pentru a o ajuta la şcoală. Viorel Dumitru Movilianu este judecat de trafic de influenţă în formă continuată şi găsit vinovat de către Tribunalul Iaşi, el fiind condamnat la 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare. Sentinţa nu este însă definitivă, şi poate fi atacată cu apel, anunță România TV.

Viorel Dumitru Movilianu a pretins, în perioada 11 ianuarie - 27 aprilie 2017, bani şi favoruri sexuale de la o tânără care urma să susţină examenul de titularizare, scrie zdi.ro.

Citește și: Adrian Năstase a RĂBUFNIT chiar în ziua votului: O dovadă ÎN PLUS că s-a urmărit eliminarea mea din viața publică

Banii ceruţi ar fi fost pentru o presupusă pilă pe care ar fi avut-o la Inspectoratul Şcolar Judeţean, în timp ce plata în sex o pretindea pentru el.

"În sarcina inculpatului M.D.V. s-a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi la intervale scurte de timp, respectiv în perioada 11.01.2017 - 27.04.2017, a pretins pentru sine de la o persoană foloase de natură sexuală şi a pretins pentru altul sume de bani, iniţial suma de 5.000 euro, după care în final solicitând 1.500 euro, lăsând să se creadă că poate interveni pe lângă un inspector şcolar din cadrul ISJ Iaşi şi promiţând că-l va determina pe acesta să îndeplinească un act contrar atribuţiilor de serviciu, respectiv să-i asigure persoanei respective o notă la examenul de Titularizare 2017", se arată în răspunsul oferit de Parchet.

Persoana de la care Movilianu a pretins bani şi sex voia să ocupe un post de cadru didactic la o unitate de învăţământ din municipiul Iaşi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.