Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut, miercuri, o percheziţie la locuinţa unui bărbat din Bihor, acesta fiind suspectat că a filmat o fetiţă de nouă ani în ipostaze sexuale, trimiţându-i, la rândul său, fotografii explicite. El ar fi încercat să o determine să se întâlnească pentru a avea raporturi sexuale, însă copila a refuzat, moment în care el a început să o şantajeze cu publicarea imaginilor deţinute.
Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii de la Serviciul Teritorial Piteşti, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, au pus în aplicare, miercuri, un mandat de percheziţie domiciliară în judeţul Bihor, într-un dosar care vizează pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale şi şantaj.
”Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada iulie - septembrie 2025, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, un suspect a determinat, în mai multe rânduri, o persoană vătămată minoră (9 ani), să manifeste comportamente sexuale pe care le-a filmat şi stocat în telefonul mobil personal. Folosind acelaşi sistem informatic, suspectul a produs şi i-a trimis victimei mai multe fotografii, în care îşi expune zonele intime”, arată DIICOT.
Victima a fost șantajată
De asemenea, el i-a cerut copilei să-i trimită şi alte materiale de acelaşi fel şi să se întâlnească pentru a întreţine acte şi raporturi sexuale. Întrucât victima a refuzat, el a ameninţat-o că va distribui online materialele pornografice pe care le deţinea.
Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti.
Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi jandarmilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor.






























Comentează