Un bărbat de 45 de ani din comuna Oinacu, Giurgiu, a lovit cu mașina un copil de 13 ani și a fugit de la locul accidentului. Polițiștii l-au prins la scurt timp în localitatea Braniștea, iar testul etilotest a indicat 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Vineri seara, Poliția municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că, în afara localității Oinacu, un copil ar fi fost lovit de un autoturism.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă. A fost identificat un minor de 13 ani, din comuna Oinacu, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Șoferul ar fi părăsit locul producerii accidentului rutier, fiind prins la scurt timp de polițiștii Biroului Rutier, pe o stradă din localitatea Braniștea.
Acesta a fost identificat ca fiind un bărbat de 45 de ani, din comuna Oinacu, județul Giurgiu. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
Bărbatul, cercetat pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului și modificarea stării locului sau ștergerea urmelor acestuia, a fost reținut pentru 24 de ore.






























Comentează