Bărbat găsit decedat în apropierea unei stâne de oi din Munţii Rodnei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-03-2022

Actualizat: 09-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: msn.com

Poliţiştii din oraşul Borşa au fost sesizaţi despre faptul că în zona alpină Puzdrele din Munţii Rodnei a fost găsită o persoană decedată în apropierea unei stâne, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma, potrivit Agerpres.

"La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a identificat cadavrul unui bărbat de 48 de ani din Botoşani, fiind găsit de fratele acestuia la aproximativ doi kilometri de stâna unde acesta locuia. În urma examinării exterioare a cadavrului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă", a spus Ionela Cozma.

Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la prosectura spitalului din oraşul Borşa, ulterior fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Maramureş în vederea efectuării necropsiei.

În continuare poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei decesului sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri