Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bărbat găsit decedat pe acostamentul căii ferate, probabil în urma unui accident feroviar

Accident feroviar 3 Cluj

Un bărbat a fost găsit decedat, miercuri, pe acostamentul căii ferate, în municipiul Sibiu, probabil în urma unui accident feroviar, trupul său fiind văzut de mecanicul unui tren personal, care a alertat Poliţia, potrivit Agerpres.

Potrivit IPJ Sibiu, persoana decedată a fost observată la trecerea la nivel cu calea ferată din Câmpşor, zona cartierului Ştrand, din municipiul Sibiu, iar cercetările au arătat că este vorba despre un localnic de 39 de ani.

"La faţa locului poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 39 de ani, sibian, care prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, cel mai probabil survenite în urma unui accident feroviar, produs în această dimineaţă (miercuri dimineaţa - n.r.)", se arată în informarea IPJ Sibiu.

Trupul bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii circumstanţelor exacte în care s-a produs acest eveniment, mai precizează sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.