Bărbat, prins cu o comoară impresionantă în sufragerie. Detectorul de metale i-a adus un dosar penal

Autor: Alice Draghici

Publicat: 12-12-2025 12:45

Actualizat: 12-12-2025 12:47

Article thumbnail

Sursă foto: Politia Romana

Un bărbat de 57 de ani a decis că trecutul României arată mai bine depozitat acasă, nu în muzee. Timp de aproape doi ani, acesta ar fi scotocit situri arheologice din județul Neamț cu detectorul de metale, fără nicio autorizație, transformând pasiunea pentru „comori” într-o colecție impresionantă de obiecte cu valoare istorică... și într-o anchetă penală pe măsură.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț au deschis, în urmă cu aproximativ o lună, o anchetă din oficiu pentru furt calificat și folosirea detectoarelor de metale în zone cu patrimoniu arheologic fără aviz legal.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, bărbatul din comuna Gârcina ar fi utilizat detectoare de metale între ianuarie 2023 și octombrie 2025 pe mai multe situri arheologice din județ, fără autorizația Ministerului Culturii. Din aceste zone ar fi ridicat numeroase obiecte care aparțin patrimoniului cultural.

obiecte arheologiceobiecte arheologice

Percheziții și „muzeu” improvizat

Pe 11 decembrie, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în comuna Gârcina, la locuințele a două persoane.

În ambele imobile au fost descoperite bunuri cu valoare istorică, susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural mobil.

Lista descoperirilor este una consistentă: monede datate între 1830 și 1885, un medalion comemorativ Carol I (1839–1939), o cruce, inele și fragmente de bijuterii, elemente de ornamente, o cataramă din bronz, o rublă din argint, două topoare din fier, o nicovală, un amnar și mai multe fragmente metalice.

Toate obiectele au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor și pentru expertizare de specialitate.

Poliție, criminaliști și mascați

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț, semn că „vânătoarea de comori” a fost luată foarte în serios.

După finalizarea perchezițiilor, au fost puse în aplicare două mandate de aducere: unul pe numele bărbatului de 57 de ani și un altul pe numele unui bărbat de 35 de ani.

Cercetările continuă

Polițiștii continuă cercetările pentru a documenta întreaga activitate a celor doi și pentru a stabili amploarea prejudiciului adus patrimoniului cultural.

Până una-alta, istoria adunată din pământ a ajuns, din nou, în custodia statului – de data aceasta, nu prin săpături arheologice, ci prin percheziții.

obiecte arheologiceobiecte arheologice

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri