Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bărbat reţinut de poliţişti după ce a furat un taxi şi a agresat fizic şoferul

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Poliţişti din Capitală au reţinut joi un bărbat, în vârstă de 36 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi distrugere, după ce a furat un taxi, agresând fizic şoferul, scrie AGERPRES.  Potrivit DGPMB, poliţişti din cadrul Secţiei 2 au fost sesizaţi prin intermediul 112 de către un taximetrist în vârstă de 53 de ani cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către un client, care ulterior i-a sustras autoturismul.

Citeşte şi: Acuzat de agresiune sexuală, celebrul artist Rimaru primeşte o nouă LOVITURĂ

În urma investigaţiilor desfăşurate, a rezultat faptul că, în jurul orei 8,30, victima a luat doi clienţi din Câmpina, judeţul Prahova, care i-au solicitat să-i transporte la Bucureşti, iar ulterior la aeroportul Otopeni. 

În timp ce se aflau pe şoseaua Bucureşti - Ploieşti, în zona unei intersecţii, unul dintre clienţi a tras frâna de mână, a oprit autoturismul şi a exercitat acte de violenţă asupra şoferului, acesta din urmă reuşind însă să iasă din autovehicul şi să strige după ajutor, arată Poliţia Capitalei. 

Ca urmare, în faţa şi în spatele taxiului au oprit alte două autoturisme, timp în care bărbatul de 36 de ani s-a urcat la volan şi a demarat, lovind cele două maşini pentru a-şi asigura scăparea. 

La scurt timp, bărbatul a fost depistat şi imobilizat, fiind condus pentru audieri la sediul Secţiei 2 Poliţie. 

Totodată, a fost identificat şi cel de-al doilea pasager din taxi, despre care victima a declarat că nu a a avut nicio implicare în comiterea faptei. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de tâlhărie şi a două infracţiuni de distrugere, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor. 

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Poliţiei Transporturi Aeroport Otopeni şi Punctul de Trecere al Frontierei Otopeni şi al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Ilfov.

Citeşte şi: Accident de proporţii provocat de un ofițer de la Crimă Organizată. Ce alcoolemie avea bărbatul .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.