Bărbat reţinut după ce ar fi aruncat la gunoi zece pui de câine. Doar patru au mai supraviețuit

Autor: Liana Ganea

Publicat: 19-09-2025 16:21

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Un bărbat din Arad este cercetat penal şi a fost reţinut, vineri, după ce ar fi aruncat la gunoi zece pui de câine, puşi într-un sac, iar şase au murit, potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru schingiuirea animalelor şi uciderea animalelor cu intenţie, fără drept.

"Suspectul F.A. a aruncat la o pubelă de gunoi, aflată în incinta parcului industrial UTA, din municipiul Arad, un sac menajer în care se aflau zece exemplare canine fătate în urmă cu aproximativ 24 - 48 de ore. Ajunse la faţa locului, organele de cercetare penală au descoperit că patru dintre aceste exemplare canine mai prezentau semne vitale", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Dosarul penal este instrumentat de Biroul pentru Protecţia Animalelor Arad, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, sub supravegherea procurorilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri