Bărbat reţinut pentru şantaj şi camătă: A fost prins în flagrant în timp ce primea 160.000 de lei

Autor: Liana Ganea

Publicat: 28-01-2026 10:03

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Un bărbat de 42 de ani, din Ţicleni, a fost reţinut pentru şantaj şi camătă, acesta fiind prins în flagrant în timp ce primea 160.000 de lei solicitaţi de la un tânăr de 29 de ani, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu.

Potrivit acesteia, marţi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Gorj au continuat cercetările într-o cauză penală aflată în lucru, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, privind săvârşirea infracţiunilor de camătă şi şantaj, săvârşite în dauna unui tânăr de 29 de ani, din comuna Stăneşti, constând în aceea că, în perioada 2024-2025, cel din urmă ar fi împrumutat diferite sume de bani de la un bărbat de 42 de ani, din oraşul Ţicleni, pentru care acesta ar fi perceput dobândă lunară.

În acest context, bărbatul de 42 de ani, prin diverse constrângeri psihice şi ameninţări cu acte de violenţă, l-ar fi determinat pe tânăr să-i achite dobânzile percepute pentru suma împrumutată, împrejurare în care, în prezent, i-ar fi solicitat să-i restituie 150.000 de euro.

Totodată, din cercetări a rezultat faptul că cel în cauză l-ar mai fi ameninţat cu acte de violenţă şi pe un alt bărbat de 39 de ani, din comuna Scoarţa, pentru a-l determina să-i remită 10.000 de euro, reprezentând capitalul şi dobânda unui împrumut din urmă cu nouă ani.

"În baza probatoriului administrat, la data de 22 ianuarie s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de bărbatul de 42 de ani, pentru săvârşirea, în concurs, a două infracţiuni de şantaj şi a unei infracţiuni de camătă. La data de 27 ianuarie, în urma activităţilor operative desfăşurate în municipiul Târgu Jiu, a fost prins în flagrant delict bărbatul în cauză, în momentul primirii sumei de 160.000 de lei, solicitată de acesta de la tânărul de 29 de ani. Totodată, după prinderea în flagrant delict, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la o locuinţă pe care bărbatul de 42 de ani o deţine în municipiul Târgu Jiu, ulterior acesta fiind condus la sediul IPJ Gorj, pentru continuarea cercetărilor. Faţă de cel în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore (...), urmând a fi prezentat Parchetului de lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri corespunzătoare, la data de 28 ianuarie", a menţionat Miruna Prejbeanu, potrivit Agerpres.

În cauză s-a beneficiat şi de sprijinul de specialitate al Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Serviciului Criminalistic Gorj.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri