Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bărbatul care a tras cu arma de la fereastra apartamentului, în centrul municipiului Giurgiu, a fost reţinut

huffingtonpost.co.za
catuse

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Giurgiu, a fost reţinut miercuri pentru 24 de ore, după ce ar fi tras mai multe focuri de armă de la fereastra apartamentului în care locuia, iar poliţiştii au descoperit la locuinţa acestuia, în urma unei percheziţii, şase tuburi de cartuş, neletal, cu gaz, percutate şi o armă neletală supusă autorizării, deţinută fără drept.

'Astăzi, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii Serviciului Acţiuni Speciale şi cei ai Serviciului Criminalistic, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, la locuinţa unui bărbat, de 33 de ani, din municipiul Giurgiu, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor - deţinerea sau portul fără drept de arme neletale şi uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. În fapt, în noaptea de 3 spre 4 ianuarie 2023, bărbatul în cauză ar fi tras cu o armă neletală mai multe focuri de armă de la fereastra locuinţei în care acesta locuia. În urma efectuării percheziţiei şi a cercetărilor efectuate, la locuinţa acestuia au fost descoperite şase tuburi de cartuş, calibrul nouă milimetri, neletal, cu gaz, percutate şi o armă neletală supusă autorizării, deţinută fără drept', se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Giurgiu.

Pe baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente, cu propuneri procedurale, potrivit Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.