Bărbatul infectat cu COVID-19 din căminul de vârstnici din municipiul Mediaş a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, singurul care tratează pacienţi adulţi confirmaţi pozitiv în urma testării SARS CoV-2, a precizat marţi, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan, notează Agerpres.
"În ceea ce priveşte situaţia de la un Centru de Îngrijire a Persoanelor Vârstnice, o persoană a fost internată şi confirmată pozitiv în urma testării SARS CoV-2 în data de 03.05.2020. În acest caz a fost demarată o anchetă epidemiologică, iar Direcţia de Sănătate Publică a dispus testarea întregului personal angajat dar şi a tuturor rezidenţilor centrului de îngrijire a persoanelor vârstnice, un număr de 36 de persoane", a explicat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan.
Primarul municipiului Mediaş, Gheorghe Roman, a confirmat primul caz de COVID-19 la un cămin de vârstnici din judeţ, în acest municipiu. Primarul Gheorghe Roman spune că aşteaptă finalizarea anchetei Direcţiei de Sănătate Publică, pentru a cunoaşte ce măsuri trebuie luate. Căminul este administrat de o asociaţie condusă de un preot. Primăria Mediaş plăteşte facturile de utilităţi la acest cămin, potrivit primarului Gheorghe Roman.
Bărbatul infectat cu COVID-19 din căminul de vârstnici de la Mediaş, internat în Spitalul Judeţean Sibiu
Explorează subiectul
Articole Similare

24
Gospodării inundate, în urma topirii zăpezii. Restricţii pe DJ 412A pentru operaţiunile de evacurare a apei
24

39
Un bărbat a ars de viu în propria casă. Incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit la instalaţia electrică
39

1.622
Începe războiul? Adrian Cioroianu: 'Nu poate fi exclus scenariul unei escaladări'
1.622

120
Biserica din Viişoara cuprinsă de flăcări, acoperişul s-a prăbuşit
120

1.650
VIDEO Fenomen extrem de spectaculos: O stea de 1.540 de ori mai mare decât Soarele. Are capacitatea de a distruge totul în calea ei
1.650

3.745
Capcană telefonică devastatoare: cum te pot păcăli escrocii printr-un apel telefonic aparent oficial
3.745

7.605
Trei zodii primesc 'cheia succesului' de la Univers. Martie poate este luna lor de aur
7.605

974
România înregistrează scoruri îngrijorătoare privind discriminarea, peste nivelul UE. Ce spun datele Eurostat
974

4.168
Tehnologia a ieșit din laboratoare direct pe stradă: primul oraș din România unde unde roboți umanoizi și patrupezi patrulează pe străzi
4.168

4.142
Horoscopul zilei de 1 martie 2026. Gemenii au grijă de sănătatea lor. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
4.142

1.722
A murit fostul rector al Universității Politehnica Timișoara - Viorel-Aurel Şerban a fost și președintele clubului Poli Timișoara
1.722

87
Litiera îți poate îmbolnăvi pisica: Felinele au foarte mare nevoie de un spațiu doar al lor bine organizat
87

2.624
Șefa Inspecției Judicare, replică la „referendumul” lui Nicușor Dan: „Să facă și justiția un referendum să vedem dacă poporul e mulțumit de măsurile luate de Guvern”
2.624

















Comentează