Barcelona a sărbătorit joi numărătoarea inversă de 100 de zile până la startul următorului Tur al Franţei, care va începe în Spania pentru a treia oară în istoria sa, după San Sebastian (1992) şi Bilbao (2023), scrie AFP, potrivit Agerpres.
Joi s-au împlinit 100 de zile rămase până la debutul ediţiei 113 a Turului Franţei, care va porni în premieră cu un contratimp pe echipe în inima Barcelonei.
Capitala catalană a găzduit deja o etapă a Marii Bucle de trei ori, în 1957, 1965 şi 2009. Dar nu a mai găzduit niciodată ''Marele Start'', care va avea loc pe 4 iulie, când cele 23 de echipe participante vor porni într-o cursă contracronometru pe echipe de 19 kilometri până la poalele Stadionului Olimpic de pe Montjuic, unde va fi acordat primul tricou galben al celei de-a 113-a ediţii a cursei.
''Suntem cu toţii nerăbdători să primim Turul. L-am avut deja în 2009, iar eu eram în pluton atunci. Dar un 'Grand Depart' este cu totul altceva. Va fi o petrecere zile întregi. Va fi fabulos'', a declarat pentru AFP fostul ciclist spaniol Juan Antonio Flecha, câştigător de etapă la Toulouse în 2003.
Ca în fiecare an, organizatorii de la ASO au marcat evenimentul cu o ceremonie joi seară, sub Arcul de Triumf din cărămidă roşie de pe Passeig Lluis Companys, în prezenţa primarului oraşului, Jaume Collboni, şi a directorului Turului, Christian Prudhomme.
''Barcelona visează de mult la Tur, a declarat Prudhomme presei. Când am venit în 2009, primarul de atunci, Jordi Hereu, avea deja acest mare proiect în desfăşurare. Dar a fost învins la alegerile următoare.''
Sosirea lui Jaume Collboni (Partidul Socialist din Catalonia) la Primărie în 2023 a reînviat acest vis pe care Barcelona îl urmărea de peste 10 ani.
Primarul se laudă acum că Barcelona va deveni vara viitoare primul oraş care a găzduit o Cupă Mondială FIFA (în 1982), Jocurile Olimpice şi Paralimpice (în 1992), o Cupă Americii (în 2024) şi acum cea mai mare cursă de ciclism din lume.
Pentru a patra oară în ultimii cinci ani, Turul Franţei va începe în străinătate, după Copenhaga în 2022, Bilbao în 2023 şi Florenţa în 2024.
Dar afacerea este şi foarte profitabilă, deoarece oraşele străine plătesc o sumă consistentă pentru ''onoarea'' de a găzdui un ''Grand Depart', care prelungeşte festivităţile pe parcursul a mai multor zile.
''Ceea ce ne-a atras la Barcelona a fost evident prestigiul oraşului, frumuseţea locaţiei, marea chiar alături, dealurile şi pantele care ne permit să proiectăm două etape de deschidere provocatoare'', a explicat Christian Prudhomme.
Marea Buclă din 2026 va începe cu o contracronometru pe echipe, un eveniment care nu a mai apărut în cursă din 2019 la Bruxelles şi care va trece pe lângă biserica Sagrada Familia înainte de un final exploziv.
A doua etapă de duminică, între Tarragona şi Barcelona, va include o triplă ascensiune a urcuşului foarte abrupt către Castelul Montjuic, culminând cu un alt final în faţa Stadionului Olimpic.
A treia etapă va începe în Granollers, la periferia Barcelonei, şi se va îndrepta spre Franţa, cu finişul la Cirque de Gavarnie prin pasul Tourmalet.




























Comentează