Preşedintele USR, deputatul Dan Barna, afirmă că poziţia reprezentanţilor României referitoare la declaraţia comună a UE cu privire la mutarea reprezentanţelor diplomatice în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim reprezintă "un veto al României în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), alături de Ungaria şi Cehia, printr-o decizie a MAE luată fără consultarea preşedintelui" Klaus Iohannis.
El consideră, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că "semnalul transmis astăzi de PSD-ALDE este că România nu mai are credibilitate şi predictibilitate pe plan extern şi că o grupare care ia deciziile exclusiv în beneficiul lor abandonează UE".
"Am ajuns într-un moment de o gravitate absolută în care PSD şi ALDE sacrifică total România şi viitorul românilor, fără un minim respect pentru ordinea constituţională şi pentru procedurile diplomatice şi instituţionale specifice în context european. Vorbim de un veto al României în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), alături de Ungaria şi Cehia, printr-o decizie a MAE luată fără consultarea preşedintelui. Suntem deja într-un blocaj instituţional total care aruncă în aer toată credibilitatea noastră pe plan extern", declară liderul USR.
Barna adaugă că USR a susţinut dintotdeauna necesitatea respectării ordinii instituţionale, a unui dialog instituţional şi a unei analize aprofundate asupra întregului climat din regiunea Orientului Mijlociu şi care să ţină cont inclusiv de poziţionarea aliaţilor noştri din UE şi NATO.
"Însă, indiferent de subiect, o decizie precum cea de astăzi ţine de o consultare instituţională în plan intern, iar mandatul final se obţine de la preşedintele României şi ţinând cont de consultările în plan european. Aşa cum a spus astăzi şi preşedintele Iohannis, drumul României este şi trebuie să rămână alături de Uniunea Europeană. PSD şi ALDE vor altceva. Pentru Liviu Dragnea şi ai săi, direcţia de politică externă a României este alături de Viktor Orban şi Milos Zeman către iliberalism şi ne-Europa!", concluzionează Dan Barna.
Barna: Semnalul transmis astăzi de PSD-ALDE este că România nu mai are credibilitate şi predictibilitate în plan extern
București
14°C
Articole Similare

18
Europarlamentarul PNL Daniel Buda a răbufnit după ce Marcel Ciolacu a atacat bugetul: Vorbeşte despre "groapa istoriei”, dar ironia este că el este deja cu un picior în acea groapă politică după modul în care a lăsat economia României
18

1.313
Ministrul Apărării a răbufnit: 'În timp ce lumea vorbește despre capabilităţi nucleare, unii politicieni fac referendumuri repetate dacă ei, premierul sau USR pleacă de la guvernare'. Avertismentul lansat
1.313

66
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a înlocuit ciocanul de marcat arbori cu echipamente moderne
66

1.580
Sorin Grindeanu a fost avertizat: „Dacă nu e atent, Ciolacu îl trage în groapă după el”
1.580

1.496
Adrian Năstase, critic la adresa Oanei Țoiu după incidentul cu fiica lui Ponta: 'Gafă diplomatică. O mizerie în plan uman'
1.496

1.180
Cătălin Predoiu, mesaj la Forumul Salzburg în plin conflict internațional: "România cere consolidarea protecției frontierelor externe și întărirea rolului FRONTEX"
1.180

9.194
Semnalul zilei în Guvern: Bolojan a dat USR-ului o funcție PSD
9.194

837
România e tot pe minus, chiar și cu deficitul scăzut: Rata dobânzilor la credite saltă la 3% din PIB, chiar dacă taxele și impozitele au crescut, ca să aducă bani mai mulți la stat
837

3.213
Ilie Bolojan anunță că depune la CCR argumente pe reforma administrativă: E prima dată în trei ani când Renate Weber își face meseria
3.213

42
Cosmin Corendea (AUR): Vrem transparenţă totală din partea MAE cu privire la lista de pasageri
42

44
Andrei Ţărnea: Circa 89 de cetăţeni au cerut asistenţă la MAE, în Israel. 12 au deja bilete comerciale pe zboruri care în mod normal operează. Alţi şapte spun că nu vor să plece din Israel
44

5.558
Nicușor Dan a convocat CSAT în plin război: care ar fi motivul (UPDATE)
5.558

46
Andrei Ţărnea (MAE): În acest moment, avem în atenţie în continuare, cu date la zi, circa 5.016 solicitări de asistenţă / Circa 5.500 de cetăţeni români au revenit în ţară din zona de conflict
46

















Comentează