Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 30-08-2025 13:18

Actualizat: 30-08-2025 16:18

Article thumbnail

Sursă foto: urbeamea.ro

Echipele Serbiei şi Germaniei şi-au continuat parcursul bun la Campionatului European de baschet masculin - EuroBasket 2025, găzduit de Polonia, Cipru, Finlanda şi Letonia, obţinând vineri a doua victorie în cele două meciuri disputate, informează AFP.

Serbia a contat din nou pe vedeta sa, Nikola Jokic, starul lui Denver Nuggets din NBA fiind cel mai bun marcator al meciului câştigat cu 80-69 în faţa Portugaliei, la Riga, în Grupa A a competiţiei, cu 23 pct şi 10 recuperări.

Serbia, care s-a impus fără probleme în faţa Estoniei în meciul de debut (98-64), conduce Grupa A, urmată de Turcia tot cu două victorii, care a trecut de Cehia cu 92-78, după o primă victorie în faţa Letoniei.

Germania, campioana mondială en titre, a mizat din nou pe cuplul Franz Wagner (21 pct) şi Dennis Schroder (23 pct), trecându-şi în cont a doua victorie de peste 100 pct după succesul cu Suedia, 105-83, în Grupa B

Ziua a fost marcată de performanţa remarcabilă a vedetei Lauri Markkanen, autor a 43 pct pentru Finlanda în meciul câştigat cu 109-79 în faţa Marii Britanii, pe teren propriu, la Tampere

Jucătorul lui Utah Jazz, din NBA, a egalat performanţa realizată contra Croaţiei din optimile de finală ale EURO 2022 şi care l-a propulsat printre cei mai buni jucători din istorie la un singur meci.

Finlandezii conduc Grupa B cu două victorii, la egalitate cu Lituania şi Germania.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri