Baschet masculin: Victorie cu emoţii pentru campioana U-BT Cluj-Napoca

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 22-03-2025 22:43

Actualizat: 23-03-2025 00:47

Article thumbnail

Sursă foto: Sporting News

Campioana U-BT Cluj-Napoca a învins-o pe CSM Corona Braşov cu scorul de 96-84 (16-25, 32-12, 26-20, 22-27), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii Naţionale de baschet masculin, conform Agerpres.

''U'' a fost condusă la o diferenţă de 16 puncte, dar a reuşit să revină şi să câştige la 12 puncte.

Artizanii victoriei au fost Mareks Mejeris, cu 18 puncte, 15 recuperări, 3 pase decisive, şi Patrick Neal Richard, 18 p, 4 rec. De la oaspeţi s-a remarcat Isiah Ronald Osborne, cu 28 p, 5 rec, 3 pd.

În alt meci interesant al zilei, FC Argeş Piteşti a întrecut-o pe CS Rapid Bucureşti cu 99-83, condusă de Radovan Djokovic, cu 21 p, 6 rec, şi de Zachary Kurt Smith, 21 p, 4 rec.

CSM BBA Petrolul Ploieşti a pierdut acasă cu CSM CSU Constanţa, cu 78-82, CSA Steaua Bucureşti a dispus de CSM Târgu Mureş cu 103-80, iar SCM winsed.swiss Timişoara a câştigat dramatic cu CSM Galaţi, 87-86. Kenneth Dermont Funderburk Jr a marcat coşul victoriei cu 21 de secunde înainte de final.

Clasament

1. CSM CSU Oradea 44 puncte (23 jocuri)

2. U-BT Cluj-Napoca 43 (24)

3. CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea 41 (23)

4. CSO Voluntari 40 (23)

5. FC Argeş Piteşti 40 (24)

6. CSM Corona Braşov 40 (24)

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri