Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Băsescu a dat o MEGA LOVITURĂ în Senat: s-a decis DESFIINȚAREA Academiei lui Gabriel Oprea

basescu parlament

Senatul a adoptat propunerea legislativă pentru abrogarea Legii nr. 56/2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale. Legea a fost inițiată de Traian Băsescu, cel care a explicat că această Academie este doar o sinecură pentru băieții șmecheri.

Legea a fost adoptată cu 98 de voturi pentru, 2 împotrivă și o abținere.

”Am lansat această inițiativă legislativlă costatând inutilitatea unei inst., care nu are decât un statut de Academie clientelară. Are un nume extrem de pompos și, mai ales, că a făcut din niște oameni care au urmat cursurile acestei academii, fie ei și profesori universitari, toți au devenit niște academicieni.

Vreau să știți că indicele de consacrare academică a fost adoptat și de sistemul românesc. Situația la Academia de Științte ale Securității Naționale este una aberantă. Am să-i spun indice H, ca să nu mai chinui. Spre exemplu, domnul Dan Mihalache, academicianul nostru de la Londra acest indice este zero.

Cel mai mare indice de la această Academie îl are Curaj Adrian, fost ministru, dar niciun element nu este pe domeniul acesta de studii, este de domeniul său de expertiză.

Această Academie este doar o sinecură, care prin relații își propulsează generalii în învățământul civil. România are suficient învățământ militar, ca să ne mai trebuiască și poluarea învățământului civil, care orium este plin de plagiate.

Fac un apel la dumneavoastră, prin vot să desființăm o sinecură pentru niște clienți ai sistemului de învățământ militar”, a declarat Traian Băsescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.