Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a avertizat liderii din judeţe ai partidului că, a doua zi după alegerile din iunie, unii dintre ei vor fi "sub scut, alţii pe scut".
"Sigur pe 6 vom discuta şi nu voi fi un preşedinte lipsit de exigenţă. Pe 6 mă voi vedea cu preşedinţii noştri de organizaţii, unii vor fi sub scut, dar vor fi şi unii pe scut pentru că aşa-i viaţa. Eu i-am avertizat pe toţi preşedinţii de organizaţii că politica este la fel de precisă cum este matematica. Politica este pe voturi şi ele se numără în urnă, o dată la patru ani", a spus Traian Băsescu sâmbătă, la lansarea candidaţilor PMP la Sibiu, potrivit Agerpres.
Băsescu are aşteptări mari în cazul organizaţiei judeţene Sibiu, unde a spus că aşteaptă un scor electoral peste medie. "Am convingerea că organizaţia Sibiu va fi o organizaţie peste medie", a precizat Traian Băsescu.
Preşedintele PMP Sibiu, Diana Popa, a anunţat, sâmbătă, că fostul membru PDL Ioan Gligor va candida pentru postul de primar al municipiului Sibiu.
Sibiul a reprezentat un fief electoral al PDL, când în fruntea organizaţiei judeţene s-a aflat Ion Ariton. Sâmbătă, la lansarea candidaţilor PMP, fostul ministru al Economiei şi lider judeţean al PDL, actualul senator liberal Ion Ariton s-a întâlnit cu Traian Băsescu.
Băsescu îi ameninţă pe liderii PMP. Întâlnire cu un senator PNL
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

658
Vestea care a zguduit lumea medicală: un cunoscut medic primar și asistent universitar a murit la doar 51 de ani, după un infarct
658

1.025
EXCLUSIV - „Avem 30 de parlamentari care pot înlocui voturile USR pentru Guvern”: Senatorul Dorin Petrea (PACE) propune o nouă majoritate în Parlament
1.025

1.913
DOCUMENTUL vaccinării care schimbă tot: România avea 5 zile să refuze contractul Pfizer de 600 milioane €
1.913

1.520
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
1.520

2.656
VIDEO Este haiducie totală în sistemul militar din România: Instituțiile care țin de MApN sifonează bani la greu și sfidează o țară întreagă
2.656

2.210
ANI: Toni Greblă, declarat în conflict de interese după ce a semnat trei ordine care i-au majorat salariul, deși era preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ
2.210

2.981
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
2.981

1.725
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
1.725

2.612
Florin Manole face anunțul momentului: 2,8 milioane de pensionari primesc 1.000 de lei de la Guvern
2.612

4.255
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
4.255

2.069
ÎCCJ schimbă măsurile în dosarul Potra: fiul și nepotul lui Horațiu Potra scapă de arest, mercenarul rămâne în spatele gratiilor
2.069

4.252
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
4.252

13.144
PSD îi va oferi 72 de ore lui Ilie Bolojan pentru a-și da demisia de onoare și a renunțat la „ținta USR” (surse)
13.144
















Comentează