Băsescu, în vizită la Elena Udrea înainte de votul decisiv din Parlament

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 28-10-2015

Actualizat: 28-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Plenul Camerei Deputaţilor urmează să discute, miercuri, cererile DNA care o vizează pe Elena Udrea privind ridicarea imunităţii pentru urmărire penală, reţinere şi arestare preventivă, iar votul asupra rapoartelor Comisiei juridice în acest caz va fi secret cu bile.

Fostul ministru a plecat de acasă spre Parlament la 12.40, iar potrivit unor surse citate de Antena 3, în această dimineaţă, Traian Băsescu a fost în vizită acasă la Elena Udrea.


Vinerea trecută, cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată în Comisia juridică. Deputaţii jurişti au aprobat doar cererea DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a Elenei Udrea. 

Cererile au legătură cu noi fapte, a comunicat săptămâna trecută DNA.

UPDATE: Deputatul Elena Udrea consideră că totul "a fost făcut pe repede înainte'' în cazul său, susţinând că nu a fost audiată şi că s-a transmis Parlamentului cererea de urmărire penală şi de arestare preventivă în condiţiile în care mai întâi trebuia începută urmărirea penală. 

"Cred că colegii jurişti au fost logici când au analizat solicitarea: sunt în control judiciar, o instanţă a decis că nu sunt pericol pentru societate. Cum am devenit pericol în ultima lună în aşa fel încât DNA să ceară arestare preventivă în cazul meu? Nu am fost audiată. Poate dacă DNA nu s-ar fi grăbit cu acest circ al arestării preventive, ci m-ar fi chemat să îmi ia declaraţii poate ar fi constatat că ştiu lucruri, le voi spune şi poate nu mai era nevoie să trimită cerere de arestare preventivă. Un al treilea argument: s-a transmis şi cerea de urmărire penală şi de arestare preventivă în condiţiile în care întâi trebuie începută urmărirea penală, abia ulterior s-ar putea cere arestarea preventivă. Totul a fost făcut pe repede înainte. Să o mai arestăm pe Elena Udrea", a declarat fostul ministru, la Parlament. 

Udrea a mai spus că ar trebui instituită "o procedură în Statut (Statutul deputaţilor - n.r.), procedura Elena Udrea". "Deci, periodic avem o procedură de vot pentru arestarea Elenei Udrea. Mă gândesc că e bine să o punem în Statut", a adăugat Udrea. 

Întrebată de presă dacă a discutat cu fostul preşedinte Traian Băsescu, ea a afirmat că fostul şef al statului i-a urat să treacă "cu bine peste acest moment". 

Plenul Camerei Deputaţilor urmează să discute, miercuri, cererile DNA care o vizează pe Elena Udrea privind ridicarea imunităţii pentru urmărire penală, reţinere şi arestare preventivă. Votul asupra rapoartelor Comisiei juridice în acest caz va fi secret cu bile.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri