Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Bătaie' în PNL pe controlul fondurilor europene - Emil Boc desființează ideea lui Vîlceanu: 'Am avut o discuţie colegială cu domnul ministru'

emil boc

Preşedintele Asociaţiei Municipiilor, Emil Boc, a afirmat, vineri seară, că Agenţiile de Dezvoltare Regională trebuie să-şi păstreze autonomia şi a avut o discuţie „colegială” cu ministrul Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, pentru a-i explica necesitatea descentralizării. Boc susţine că acţiunea primarilor de municipii nu este îndreptată împotriva ministrului, dar afirmă că există angajaţi prin ministere care se tem de descentralizare. „Persoane din ministere vor să stea în pixul de la Bucureşti decizia pentru orice primar”, susţine Boc, precizând, însă, că nu se poate guverna aşa în fiecare colţ al ţării.

„M-am pronunţat şi mă pronunţ în calitate de preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, organizaţie care reprezintă primarii care produc 70 la sută din PIB-ul acestei ţări, din partea tuturor partidelor politice din România (...) Dacă s-a găsit mecanismul acesta legal prin care, prin Agenţiile de Dezvoltare Regională, sunt 8 regiuni în această ţară, potrivit acestei legi, s-au absorbit bani europeni, eu am avut o discuţie colegială cu domnul ministru şi acţiunea noastră nu este îndreptată înspre domnul ministru Vîlceanu, să fie foarte clar acest lucru”, a declarat, vineri seară, la Digi 24, Emil Boc, potrivit news.ro.

Primarul din Cluj-Napoca susţine că există angajaţi din ministere care se tem de descentralizare.

„E vorba de persoane din ministere care nu doresc să îşi piardă puterea de decizie şi vor să stea în pixul de la Bucureşti decizia pentru orice primar din această ţară. Noi am venit cu această solicitare, ajutându-l pe domnul ministru Vîlceanu să conştientizeze cât de importantă este menţinerea acestei proceduri de absorbţie de fonduri europene în manieră descentralizată. Se cunoaşte că din epoca romană se poate guverna bine de departe, dar se poate administra doar de aproape. Nu poţi să guvernezi de la Bucureşti în fiecare colţ al ţării. Poţi să dai legi, poţi să exerciţi controlul, dar efectiv, în teren, cei care sunt cei mai apropiaţi de cetăţeni pot să ia deciziile cele mai potrivite şi să facă propunerile care sunt necesare pentru fiecare regiune”, a mai afirmat Boc.

Întrebat dacă a simţit că „că funcţionari din ministere îi arată pixul”. Boc a declarat: ”E vorba de sistem aici, nu de persoane individuale. Sistemul aşa este conceput încât primarii, preşedinţii de consilii judeţene, mediul de afaceri, să meargă cu jalba în proţap, la ministere, la funcţionari. Ori, ei cred că, dacă se descentralizează puterea lor şi ajunge la 8 regiuni, ei nu mai au importanţa pe care o au acum. Ei trebuie să înţeleagă că îşi păstrează atribuţiile de legiferare şi control, Bucureştiul, iar activitatea în teren trebuie să rămână descentralizată”.

Boc a dat exemple de ministere care au descentralizat activitate pentru a creşte absorbţia de fonduri.

„Uitaţi-vă cum se întâmplă la Ministerul Transporturilor, ministrul Grindeanu a descentralizat procedurile de realizare a documentaţiilor pentru centuri ocolitoare, pentru metrou, cum este cazul de la Cluj, pentru trenuri metropolitane. Şi toate acestea mişcă, sunt foarte multe proiecte care se pregătesc, sunt în fază avansată. Va fi o bună absorbţie a fondurilor europene”, a mai declarat Boc.

Primarul din Cluj-Napoca explică, de asemenea, că „finanţarea nu poate fi standardizată”.

„Una este nevoia de la Constanţa, alta este nevoia de la Cluj. Una este nevoia de la Suceava, alta este nevoia de la Craiova. Ori dacă rămânem în sistem centralizat, toţi suntem puşi în aceeaşi oală. Dacă suntem în manieră descentralizată putem să ne creăm propriile programe operaţionale pe regiuni. Poate la Cluj sunt mai importante specializările inteligente, poate la Suceava sunt mai importante elementele de infrastructură, la Constanţa poate cele legate de turism. Sunt câteva exemple generale. Dacă le avem în manieră centralizată, la Bucureşti, toţi trebuie să ne pliem pe ceea ce vrea Bucureştiul, ori asta nicăieri în UE nu se mai practică”, a conchis Boc.

Potrivit G4Media, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a propus, marţi, într-o discuţie cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu şefii Agenţiilor de Dezvoltare Regională înfiinţarea unei Autorităţi de Management (o autoritate centrală) sub care să funcţioneze cele 8 ADR-uri.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Dan Vîlceanu a declarat că nu se pune problema să fie desfiinţată vreo agenţie de dezvoltare regională, fiind opt programe regionale pe care le va face Guvernul şi nu un singur program naţional. El a explicat că a înaintat Executivului un memorandum cu titlul de informare care vizează oferirea unor atribuţii de putere publică acestor agenţii de dezvoltare regională, ele fiind la nivelul unor organizaţii neguvernamentale, însă nu a fost luată o decizie în acest sens.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.