Bătaie la Primăria Capitalei - Un consilier PSD, dezvăluiri incendiare din culise: 'Scandalul a pornit de la decizia CEx București'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 31-01-2019

Actualizat: 31-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: PSD

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, și primarul Sectorului 6 și președintele PSD București, Gabriel Mutu, au fost protagoniștii unui scandal care se pare că s-a lăsat și cu lovituri în biroul PSD din cadrul Primăriei. Marius Pavel, consilierul general al PSD, a povestit la Antena3 întreg incidentul.

„Scandalul a pornit de la decizia CEx București de îndepărtare a domnului viceprimar din funcție. A fost întreruptă ședința de consiliu, după care ne-am strâns la grupul PSD din cadrul Consiliului General, începând o discuție în contradictoriu între domnul primar și președinte interimar al PSD și domnul viceprimar. S-au aruncat acuzații de o parte și de alta. La un moment dat, domnul viceprimar a fost lovit de domnul Mutu cu o sticlă de apă într-un acces necontrolat de nervi. Anterior acestei discuții, ședința a fost întreruptă de domnul Gabi Mutu și ne-am retras pentru consultări”, a spus Marius Pavel, consilierul general al PSD.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri