În urma incidentului, Ponta l-a amenințat pe Vanghelie cu excluderea din PSD.
Incidentul a avut loc acum două zile la Orăștie, la masa de final, când, ușor afumat, președintele PSD București, Marian Vanghelie a început să-l înjure pe ministrul pentru Învățământ Superior. Sursa nemulțumirii lui Marian Vanghelie provine din faptul că Mihnea Costoiu vizează președinția organizației București, informează
Supărarea lui Vanghelie a fost amplificată și de vestea că urma să piardă majoritatea în Consiliul General al Capitalei, veste pe care a primit-o în aceeași zi.
Marian Vanghelie, îmbărbătat de numărul de pahare consumate, a continuat să-l jignească pe Mihnea Costoiu, neputând fi potolit de colegii prezenți în număr mare. La un moment dat, Vanghelie s-a repezit la Mihnea Costoiu, însă, după cum relatează participanții la această altercație, alcoolul i-a jucat feste și în loc să-l nimerească pe Costoiu, dus de avânt, a intrat cu capul într-o scară.
Ministrul Mihnea Costoiu a încercat să aplaneze conflictul public și a precizat pentru stiripesurse.ro că toate informațiile ”sunt niște prostii”.
Comentează