Compania farmaceutică Moderna a anunţat vineri că a dat în judecată grupul american Pfizer şi partenerul său german BioNTech pentru încălcarea unor brevete atunci când au dezvoltat primul vaccin anti-COVID-19 ce a fost autorizat în Statele Unite, susţinând că cele două companii au copiat o tehnologie pe care Moderna o dezvoltase cu mai mulţi ani înainte de declanşarea pandemiei de coronavirus, informează Reuters, potrivit Agerpes.
După acest anunţ, acţiunile Pfizer au scăzut cu 1,4%, iar acţiunile BioNTech au înregistrat o scădere de aproximativ 2%.
Plângerea judiciară, care vizează despăgubiri ce nu au fost precizate, a fost depusă la Tribunalul Districtual din Massachusetts şi la Tribunalul Regional din Dusseldorf, au precizat reprezentanţii Moderna într-un comunicat publicat vineri.
"Am deschis aceste procese pentru a proteja platforma tehnologiei noastre inovatoare ARN mesager, pe care noi am inventat-o, în care am investit miliarde de dolari pentru a o crea şi pe care am patentat-o în timpul deceniului ce a precedat pandemia de COVID-19", a declarat CEO-ul companiei Moderna, Stephane Bancel.
Moderna Inc, pe de-o parte, şi alianţa Pfizer-BioNTech, pe de altă parte, au fost primele grupuri farmaceutice din lume care au dezvoltat un vaccin autorizat împotriva noului coronavirus.
Cu o vechime de doar un deceniu, compania Moderna, al cărei sediu general se află în Cambridge, Massachusetts, a fost un actor inovator în dezvoltarea tehnologiei vaccinurilor cu ARN mesager, o metodă ce a permis cu o rapiditate fără precedent dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19.
Procesul de evaluare şi de autorizare, care dura în trecut mai mulţi ani, a fost finalizat în cazul vaccinurilor împotriva COVID-19 în doar câteva luni.
Compania germană BioNTech lucra la rândul ei în acest domeniu de cercetare în momentul în care a încheiat un parteneriat cu gigantul farmaceutic american Pfizer.
Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA) a emis o autorizaţie de urgenţă pentru vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech în decembrie 2020, apoi, după o săptămână, a acordat o autorizaţie similară şi companiei Moderna.
Vaccinul produs de Moderna împotriva COVID-19 - singurul său produs comercial de până acum - a generat venituri de 10,4 miliarde de dolari în acest an, în timp ce vaccinul Pfizer a generat venituri de 22 de miliarde de dolari în 2022.
Moderna susţine că alianţa Pfizer-BioNTech a copiat, fără permisiunea ei, tehnologia ARN mesager pe care Moderna o brevetase între 2010 şi 2016, cu mulţi ani înainte ca maladia COVID-19 să apară la sfârşitul anului 2019 şi să se extindă la nivel global la începutul anului 2020.
La începutul pandemiei, Moderna a spus că nu îşi va activa brevetele sale anti-COVID-19 pentru a ajuta astfel alţi producători să dezvolte vaccinuri proprii, mai ales pentru ţările cu venituri mici şi medii. Însă, în martie 2022, Moderna a precizat că se aşteaptă ca o serie de companii, precum Pfizer şi BioNTech, să îi respecte drepturile sale de proprietate intelectuală. Moderna a declarat că nu va solicita despăgubiri pentru nicio activitate comercială desfăşurată înainte de data de 8 martie 2022.
Procesele ce vizează brevetele nu reprezintă o practică neobişnuită pentru etapele timpurii ale unei tehnologii noi.
Pfizer şi BioNTech se confruntă deja cu mai multe procese deschise de companii care afirmă că vaccinul lor dezvoltat în regim de parteneriat le-a încălcat brevetele. Reprezentanţii Pfizer-BioNTech au spus însă că îşi vor apăra cu fermitate propriul brevet.
De exemplu, compania germană CureVac a deschis la rândul ei un proces împotriva BioNTech în Germania, în iulie 2022. BioNTech a reacţionat printr-o declaraţie de presă în care a spus că vaccinul său este unul original.
Şi compania Moderna a fost dată în judecată pentru încălcarea brevetelor în Statele Unite şi este implicată în prezent într-o dispută judiciară cu U.S. National Institutes of Health (NIH) pentru drepturile de proprietate intelectuală asociate tehnologiei ARN mesager.
În comunicatul de vineri, Moderna afirmă că alianţa Pfizer-BioNTech şi-a însuşit ilegal două tipuri de proprietate intelectuală.
Unul se referă la o structură ARN mesager despre care Moderna spune că specialiştii săi au început să o dezvolte în 2010 şi care ar fi fost primii cercetători care au validat eficienţa acesteia în cadrul unor studii pe pacienţi umani în anul 2015.
Al doilea tip de încălcare a proprietăţii intelectuale se referă la codarea unei proteine Spike cu lungime completă, despre care Moderna afirmă că cercetătorii săi au dezvoltat-o atunci când au creat un vaccin împotriva coronavirusului care cauzează Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS).
Deşi vaccinul împotriva MERS nu a ajuns niciodată pe piaţă, dezvoltarea sa a ajutat compania Moderna să producă foarte repede vaccinul său împotriva COVID-19.
Reprezentanţii Pfizer au spus că nu au fost înştiinţaţi în mod oficial despre procesul demarat vineri de compania Moderna şi că nu pot să facă deocamdată declaraţii pe această temă.
Bătălie juridică pentru vaccinul anti-covid: Moderna a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech
Articole Similare

118
Topul domeniilor care au concediat cei mai mulți oameni în România în 2025: Construcțiile dau lovitura
118

367
Față-n față cu adevărul dur: 2025, anul în care Occidentul a clacat. 2026 se anunță și mai periculos
367

183
Oare cum ar fi fost gustul unei fripturi de dinozaur? Întrebarea nu este chiar atât de lipsită de sens pe cât pare la prima vedere
183

358
Europa a bătut Wall Street-ul în 2025: băncile au tras bursele spre un an istoric
358

690
Ger, viscol și apoi o încălzire semnificativă: cum va fi vremea în România până după Bobotează
690

1.124
'Operațiune de dezinformare coordonată' – Kievul demontează 'atacul cu drone' asupra lui Putin. Ce urmărește Kremlinul
1.124

703
'Inacceptabil' - Ludovic Orban răbufnește după boicotul de la CCR pe pensiile speciale. Judecătorii care blochează ședințele pot fi demişi
703

1.652
Gigant finlandez cu afaceri de 5 miliarde de euro deschide o fabrică în România. Se fac angajări în 2026
1.652

741
'Rusia evită conflictul direct cu NATO' - Cât de sigură este Europa? Avertismentul Estoniei și condițiile pentru menținerea descurajării
741

1.172
FOTO | 'Metafora perfectă pentru absorbția fondurilor'. Bradul de Crăciun de la MIPE, ironizat de Eugen Orlando Teodorovici
1.172

984
SUA încep să se enerveze: Hamas își umple conturile cu bani de la ONG-uri și criptomonede
984

2.804
România trimite 50 de milioane de euro pentru apărarea Ucrainei. Ce înseamnă, concret, decizia Guvernului
2.804

2.078
A murit Tatiana Schlossberg, nepoata lui John F. Kennedy, la scurt timp după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
2.078
















Comentează