Clubul german de fotbal Bayern Munchen este aproape de a-l transfera pe portarul Daniel Peretz de la Maccabi Tel Aviv, relatează presa germană, citată de DPA, potrivit Agerpres.
Bayern caută să aducă un portar deoarece singurul cu experienţă din lot este Sven Ulreich, după ce Yann Sommer şi Alexander Nuebel au plecat în această vară la Inter Milano, respectiv VfB Stuttgart.
Portarul titular al bavarezilor, Manuel Neuer, nu a mai jucat din decembrie, din cauza unei fracturi la picior. Iniţial, Bayern aştepta revenirea lui Neuer odată cu începerea noului sezon, dar goalkeeper-ul a fost nevoit să se opereze din nou pentru îndepărtarea unui implant la peroneul piciorului drept, existând speculaţii că nu va reveni înainte de 2024.
Peretz este de aşteptat să o coste pe Bayern circa 5 milioane de euro şi ar urma să semneze pe cinci ani. Totuşi, tranzacţia nu este perfectată, portarul urmând să evolueze joi pentru Maccabi în Europa Conference League, în play-off-ul cu NK Celje.
Peretz, care s-a remarcat la Campionatul European de fotbal Under-21 din România şi Georgia, în iunie, ar fi rezerva lui Ulreich şi o opţiune pentru viitor. Neuer ar putea începe antrenamentele cu echipa ''în două-trei săptămâni'', a afirmat antrenorul Thomas Tuchel, în urmă cu câteva zile.
Danie Peretz a apărat două penalty-uri în meciul cu Germania de la Europeanul de tineret (1-1). El a fost providenţial şi în sferturile de finală, apărând un penalty şi ajutând echipa Israelului să se califice în semifinale, după 4-3 cu Georgia la loviturile de departajare.
Comentează