DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bayern Munchen vrea să îl vândă pe Lewandowski în vara acetui an

http://www.sportyou.es/
Robert Lewandowski

Clubul Bayern Munchen are în plan să îl vândă pe starul polonez Robert Lewandowski la vară, dacă acesta nu-și va prelungii contractul cu bavarezii. Clubul din Bundesliga are o politică de prelungire a contractelor cu un an pentru jucătorii de peste 30 de ani, informează Mediafax.

Contractul lui Lewandowski se încheie în iunie 2023, dar Bayern Munchen ar putea lua în considerare vânzarea atacantului său în această vară, în cazul în care acesta refuză oferta de reînnoire.

Bavarezii au o politică de prelungire a contractului cu un an pentru jucătorii cu vârsta de peste 30 de ani, însă se gândesc să facă o excepție pentru internaționalul polonez.

Potrivit Bild, Bayern este dispusă să-i ofere lui Lewandowski o reînnoire pe un an cu același salariu sau un contract pe doi ani în cazul în care acesta acceptă o reducere de salariu.

Lewandowski, care a primit luni premiul The Best FIFA Men's Player of the Year, are 33 de ani, dar în ciuda acestui fapt ar atrage interesul mai multor puteri europene în cazul în care Bayern l-ar pune în vânzare.

Directorii clubului, Oliver Kahn, Karl-Heinz Rummenigge și Hasan Salihamidzic, speră ca viitorul lui Lewandowski să se clarifice în curând, deoarece vor trebui să ia o decizie în privința unui nou atacant, Erling Haaland fiind o opțiune, în cazul în care starul polonez pleacă în această vară.

Potrivit Transfermarkt, Lewandowski este evaluat la 50 de milioane de euro, o sumă pe care multe cluburi ar fi dornice să o cheltuiască pentru a-l aduce pe atacantul lui Bayern.

Lewandowski este deschis la toate scenariile

Lewandowski a evitat să se pronunțe asupra viitorului său în timpul galei The Best FIFA, când a subliniat că se concentrează să își facă treaba.

„Când îți arăți performanțele pe teren, nu contează dacă joci la echipa A, B sau C", a spus Lewandowski, citat de Marca.

„Nu mă pot gândi prea mult la speculații despre alte cluburi sau despre un nou contract. În cele din urmă, trebuie să rămân concentrat și să dau tot ce am mai bun. Asta este întotdeauna pe primul loc în mintea mea. Sunt un jucător experimentat și nu mă gândesc la nimic altceva. Mai este încă suficient timp. Rămân răbdător și calm și nu mă stresez".

El a vorbit și despre concurentul său de la Borussia Dortmund, Haaland, pe care l-a lăudat pentru performanțele sale din Bundesliga.

„Erling este un alt tip de jucător decât mine, asta e clar", a răspuns el.

„Dar este un jucător de top și mă bucur că joacă în Bundesliga și că poate arăta cât de bun este. Pentru mine personal, asta înseamnă că trebuie doar să continui să îmi fac treaba și să mă bucur că există astfel de jucători în Bundesliga."

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.