Bayern triumfă în Bundesliga și Harry Kane marchează de două ori în victoria cu 4-2 împotriva lui Heidenheim

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 11-11-2023

Actualizat: 11-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Echipa germană Bayern Munchen a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 4-2, formaţia Heidenheim, în etapa a 11-a din Bundesliga. Harry Kane a marcat două goluri pentru bavarezi, care sunt lideri, din nou.

Bayern a condus cu 2-0 la pauză, după două goluri marcate de Harry Kane, lider în clasamentul golgeterilor cu 17 reuşite în 11 meciuri, un nou record pentru Bundesliga. Gazdele au trecut însă prin emoţii mari în repriza secundă, Heidenheim egalând în numai trei minute prin Tim Kleindienst şi Jan-Niklas Beste. Raphael Guerreiro a marcat însă primul său gol pentru bavarezi, aducându-şi echipa în avantaj în minutul 72 şi Eric Maxim Choupo-Moting a stabilit scorul final în minutul 85. A fost 4-2 pentru Bayern Munchen, care revine pe primul loc în clasament, cu 28 de puncte, în timp ce Heidenheim ocupă poziţia 13, cu 10 puncte, potrivit news.ro.

Rezultate înregistrate sâmbătă, în etapa a 11-a din Bundesliga:

Bayern Munchen – Heidenheim 4-2 (Kane 14, 44, Guerreiro 72, Choupo-Moting 85 / Kleindienst 67, Beste 70);

Augsburg – Hoffenheim 1-1 (Demirovic 53 / Weghorst 23);

 

VfB Stuttgart – Borussia Dortmund 2-1 (Undav 42, Guirassy 83 / Fullkrug 36);

Darmstadt – FSV Mainz 0-0.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri