Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bază de date care documentează creşterea nivelurilor gazelor cu efect de seră,lansată de australieni

www.operationworld.org
australia

Oamenii de ştiinţă australieni susţin că au lansat "cea mai cuprinzătoare" bază de date la nivel global cu privire la nivelurile gazelor cu efect de seră, care dovedeşte implicarea oamenilor în schimbările climatice, informează DPA. Cercetarea, publicată joi în jurnalul Geoscientific Model Development, include o bază de date la nivel mondial privind 43 de gaze care contribuie la încălzirea globală de peste 2.000 de ani, prin punerea laolaltă a măsurătorilor privind nivelurile gazelor cu efect de seră de la zeci de laboratoare şi staţii meteorologice din întreaga lume.

Comparând datele cu bulele de aer prinse în carotele de gheaţă, dar şi în zăpada compactă, oamenii de ştiinţă de la Commonwealth Scientific and Industrial Research Organization (CSIRO) şi de la University of Melbourne (Universitatea din Melbourne) au descoperit dioxid de carbon, metan şi oxid de azot la niveluri mai mari decât cele din ultimii 800.000 de ani, conform Agerpres.

De asemenea, cercetarea a indicat o creştere semnificativă şi continuă a nivelurilor gazelor cu efect de seră de la Revoluţia Industrială şi apoi din nou în anii '50. "Aceste observaţii arată clar creşterea neîncetată şi aproape continuă a nivelurilor unor importante gaze cu efect de seră, cum ar fi dioxidul de carbon, metanul şi oxidul de azot începând din 1750" , a indicat David Etheridge, coautor şi cercetător ştiinţific principal într-o declaraţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.