Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BCE a confirmat joi intenţia de a mări dobânzile în iulie şi şi-a redus estimările economice

BCE

Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a confirmat joi intenţia de a majora ratele dobânzilor la reuniunea de politică monetară de luna viitoare şi şi-a retrogradat previziunile de creştere economică, transmite CNBC preluat de news.ro

În urma celei mai recente reuniuni de politică monetară, consiliul guvernatorilor a anunţat că intenţionează să majoreze dobânzile cheie cu 0,25 de puncte procentuale, la reuniunea din iulie.

BCE se aşteaptă să efectueze o creştere la şedinţa din septembrie, dar a spus că amploarea acestei creşteri va depinde de traiectoria perspectivei inflaţiei pe termen mediu.

Deocamdată, ratele dobânzilor la principalele operaţiuni de refinanţare, la facilitatea de credit marginal şi la facilitatea de depozit rămân neschimbate la 0,00%, 0,25% şi respectiv -0,50%.

”Dincolo de septembrie, pe baza evaluării sale actuale, consiliul guvernatorilor anticipează că va fi adecvată o cale graduală, dar susţinută, de creşteri suplimentare ale ratelor dobânzilor”, a spus BCE într-un comunicat de joi.

”În conformitate cu angajamentul consiliului guvernatorilor faţă de obiectivul său de 2% pe termen mediu, ritmul în care Consiliul guvernatorilor îşi ajustează politica monetară va depinde de datele primite şi de modul în care estimează că va evolua inflaţia pe termen mediu”, potrivit comunicatului BCE.

Inflaţia anuală a preţurilor de consum din zona euro a atins un nou record de 8,1% în mai, dar BCE, în recomandările sale anterioare, a indicat că o primă majorare a dobânzii va avea loc abia după încheierea oficială a achiziţiilor sale nete de active, la 1 iulie.

Pieţele aşteptau cu nerăbdare întâlnirea de la Amsterdam de joi, prima a consiliului guvernatorilor organizată în afara Frankfurtului, de la debutul pandemiei de coronavirus, pentru indicii despre cât de agresivă va trebui să fie schimbarea ratelor dobânzilor în lunile următoare.

Factorii politici se confruntă cu dificultatea de a controla inflaţia fără a agrava încetinirea economică rezultată din războiul din Ucraina şi din sancţiunile şi embargourile asociate impuse între Uniunea Europeană şi Rusia, anterior o sursă cheie de importuri de energie pentru bloc.

De asemenea, BCE şi-a retrogradat previziunile de creştere şi şi-a revizuit în sus previziunile privind inflaţia.

Inflaţia anuală este acum aşteptată să atingă 6,8% în 2022 şi să încetinească la 3,5% în 2023 şi 2,1% în 2024.

Estimarea marchează o creştere substanţială faţă de proiecţiile sale din martie, privind o inflaţie de 5,1% în 2022, 2,1% în 2023 şi 1,9% în 2024.

Prognozele de creştere economică au fost revizuite în mod semnificativ în scădere, la 2,8% în 2022 şi 2,1% în 2023 şi revizuite uşor în creştere pentru 2024, la 2,1%.

Previziunile de la reuniunea din martie a BCE erau o creştere economică de 3,7% în 2022, 2,8% şi în 2023 şi 1,6% în 2024.

Consiliul guvernatorilor a mai spus că este pregătit să îşi ajusteze toate instrumentele de politică pentru a se asigura că inflaţia se stabilizează spre ţinta de 2% pe termen mediu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.